Update: Hotel FM s-a calificat în finala Eurovision

Trupa Hotel FM, reprezentanta României la Eurovision 2011, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, joi, de semifinala care s-a desfăşurat Düsseldorf Arena, Germania.
Trupa Hotel FM, reprezentanta României la Eurovision 2011, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, joi, de semifinala care s-a desfăşurat Düsseldorf Arena, Germania.

În afară de România, reprezentată de trupa Hotel FM (Gabriel Băruţa, David Bryan şi Alex Szuz), cu piesa "Change", în semifinala de joi s-au mai calificat: Bosnia şi Herţegovina, Austria, Ucraina, Republica Moldova (Zdob şi Zdub - "So Lucky"), Suedia, Slovenia, Estonia, Danemarca, Irlanda.

Hotel FM, şanse puţine


Zilele acestea Europa a fost cuprinsă de febra Eurovision, aşa cum se întâmplă în fiecare an în această perioadă. România este reprezentată şi anul acesta în competiţia care, de această dată, se desfăşoară la Dusseldorf, Germania, iar trupa care a câştigat finala din România se numeşte Hotel FM, iar piesa se intitulează "Change".

Spre deosebire de anii trecuţi când reprezentanţii României au fost artişti cu notorietate aici, vezi Paula Seling, Mihai Trăistariu sau Luminiţa Anghel, acum experimentăm cu o echipă proaspătă pe piaţa muzicală din România. Hotel FM s-a format în anul 2005, la Oradea, la iniţiativa compozitorului Gabriel Băruţă, iar astăzi, după mai multe schimbări de componenţă, ceilalţi doi colegi sunt David Bryan, un britanic mutat de trei ani în Oradea, şi Alex Szur. Chiar dacă la semifinalele de anul trecut, artiştii au ocupat locul 4, publicul "a făcut cunoştinţă" cu ei în momentul în care solistul a fost implicat într-un scandal sexual care ar fi putut să-i pună în pericol participarea la Eurovisionul de anul acesta.
Bryan s-a filmat în timp ce se masturba, iar filmuleţul a provocat o adevărată isterie în mediul online. Marina Almăşan, coordonatorul de proiect, a sărit imediat în apărarea artistului: "Este deranjant acest subiect, însă noi răspundem de artişti şi de acţiunile lor care au legătură cu Eurovisionul. Pentru noi e reclamă, ne promovează piesa. Nu are legătură ce face David Bryan noaptea, cu piesa care ne reprezintă", a spus Marina Almăşan, în direct la Antena1, în cadrul emisiunii "Un show păcătos".

Participanţii încrezători, pariorii nu


Încântaţi de şansa care li s-a oferit prin câştigarea finalei din România, componenţii trupei Hotel FM au ieşit la rampă cu declaraţii încurajatoare, pline de speranţă, spunând chiar că speră să ocupe un loc în primii cinci. "Având în vedere că e o piesă pop-rock, sunt convins că va avea priză la ţările anglo-saxone şi scandinave. Teama a fost faţă de feedback-ul din România, pentru afară nu avem nicio emoţie. S-ar putea ca ţări precum Serbia să nu ne voteze, dar sunt convins că vom primi voturi de la alte ţări", a declarat compozitorul Gabriel Băruţă, imediat după ce au aflat că au câştigat preselecţia de la noi.

Plăcut surprinşi de prestaţia reprezentanţilor României după cea de-a doua repetiţie au fost şi jurnaliştii străini prezenţi la eveniment. "Solistul a avut o prestaţie vocală impecabilă, farmecul reprezentaţiei fiind accentuat de spectacolul elaborat de pe scenă", se arată pe pagina web a competiţiei.


Toate speranţele artiştilor, ale  presei de acolo şi chiar ale noastre, sunt năruite însă de rezultatele de la casele de pariuri care clasează trupa Hotel FM departe de primul loc. Bunăoară, la Stanleybet, pentru un pariu de genul "Se califică România în finală?" sunt oferite cotele 1,14 pentru "Da" şi 4,30 pentru "Nu". Cu ocazia semifinalei 2, un pariu de genul "România - Câştigător" primeşte o cotă de 8, iar un pariu de tipul "România - Clasat 1/2/3" are cota 2, informează Hotnews.ro. Nici datele publicate de casa de pariuri William Hill, unde trupa Hotel FM avea o cotă de 66/1, la sfârşitul săptămânii trecute, nu sunt îmbucurătoare pentru noi.

În semifinala Eurovision 2011, România este cotată cu şanse de 10/1. Mai prost decât noi stau Irlanda, Israel, Belgia, Bulgaria sau Macedonia cu o cotă de doar 125/1. În plus, într-un clasament realizat de Google, România ocupă locul 6 în preferinţele utilizatorilor de internet, pe prima poziţie aflându-se Jedward (Irlanda), iar pe locul doi - Lena (Germania), câştigătoarea Eurovision 2010.


Nici Marina Almăşan, coordonatoarea proiectului, nu se arată foarte optimistă în ceea ce priveşte succesul pe care-l va avea trupa românească la Eurovision. "Am ascultat şi piesele celorlalte ţări şi sunt foarte bune, concurenţa e mai puternică decât anul trecut. Sper să avem noroc, băieţii să nu aibă emoţii în timpul concursului. Ei nu sunt o trupă de anvergură, sunt o trupă nouă, iar asta este încercarea vieţii lor.
Sper din toată inima să lase o impresie bună asupra României. Clasamentele sunt mai mult sau mai puţin corecte"
, a declarat ea pentru ziarulnational.com.

Trupa Fm Hotel promite un show de zile mari


Reprezentanţii României vor putea fi urmăriţi pe scena de la Dusseldorf, pentru prima dată oficial, joi - 12 mai - în cadrul celei de-a doua semifinală, difuzată de TVR 1, în direct, începând cu ora 22.00. Deşi experienţa din anii trecuţi, ne arată că spectacolul şocant are mare trecere la europeni, trupa Hotel FM propune un show simplu, singurul artificiu fiind acela că dansatoarele, îmbrăcate în negru, vor ţine în mână trompete. În plus, pe fundal vor fi proiectate cercuri luminoase ce vor pulsa pe ritmul muzicii. Vestimentaţia băieţilor a fost creată de Simona Hulber şi este o combinaţie de negru, roşu şi puţin alb.




Care este palmaresul de până acum al României la Eurovision?


Chiar dacă de cele mai multe ori am fost reprezentaţi de nume grele ale scenei muzicale, artiştii din România nu au reuşit să câştige. Cel mai bun loc ocupat de-a lungul timpului a fost 3, prima dată, în 2005, de Luminiţa Anghel şi Sistem, cu piesa "Let me try", şi în 2010, de Paula Seling şi Ovi, cu piesa "Playing with Fire". Locul 4 a fost ocupat de Mihai Trăistariu, în 2006, cu piesa "Tornero", iar Monica Anghel şi Marcel Pavel, au reuşit, în 2002, să se claseze doar pe locul 9 cu piesa "Tell me Why". Nicola a ocupat locul 10, în 2003, cu "Don’t Break My Heart". Ceilalţi participanţi, printre care Sanda Ladoşi, Elena Gheorghe, Taxi, Dan Bitman sau Todomondo, nu au reuşit să prindă un loc în primii 10.


Rezultate după prima semifinală


Primii 10 semifinalişti au fost desemnaţi marţi, într-un show transmis în direct de TVR. Bunăoară, reprezentanţii din Ungaria, Serbia, Rusia, Lituania, Georgia, Azerbaijan, Grecia, Elveţia, Finlanda şi Islanda au fost desemnaţi pe baza votului telespectatorilor şi a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură, să participe la finala Eurovision 2011, care va avea loc sâmbătă seară - 14 mai - la Dusseldorf şi care va fi transmisă în direct pe TVR 1, cu începere de la ora 22.00.

Cea de-a doua semifinală, în cadrul căreia va concura şi România, va avea loc joi seară, 12 mai, tot pe TVR 1 şi tot de la 22.00. România va fi reprezentată de trupa Hotel FM, cu piesa "Change".

Ordinea intrării în concurs în cea de-a doua semifinală este următoarea: Bosnia şi Herţegovina, Austria, Olanda, Belgia, Slovacia, Ucraina, Republica Moldova (Zdob şi Zdub - "So Lucky"), Suedia, Cipru, Bulgaria, Macedonia, Israel, Slovenia, România, Estonia, Belarus, Letonia, Danemarca şi Irlanda.
13 Mai 2011