Tatjana Vucanovic, de la bona la Vice-Presedinte Disney

Tatjana Vucanovic, Vice-Presedinte Disney DAET CEE (Divizia de Distributie Disney - ABC - ESPN Televizion din Europa Centrala si de Est) si coordonator pentru Romania, aduce Diney-ul in Romania.

Tatjana Vucanovic, Vice-Presedinte Disney DAET CEE (Divizia de Distributie Disney - ABC - ESPN Televizion din Europa Centrala si de Est) si coordonator pentru Romania, aduce Diney-ul in Romania. Ceea ce este cu adevarat uimitor este faptul ca aceasta femeie are in spate un trecut incredibil. A plecat in Anglia ca si bona si, mai apoi, a devenit Vice-Presedinte Disney. Vrei sa cunosti drumul ei catre succes? Afla din interviul urmator!

Unde v-ati nascut?


Sunt din Iugoslavia. Am locuit acolo pana la varsta de 21 de ani si apoi am plecat la Londra.


Cum a inceput cariera dumneavoastra?


Este o poveste foarte lunga (rade). Atunci cand am ajuns in Londra, primul lucru pe care mi l-am dorit a fost sa invat engleza. In prima faza, am lucrat ca bona intr-o familie de englezi, pentru ca nu ma puteam intoarce acasa din cauza problemelor politice care erau in perioada respectiva.

Cel care ma angajase lucra la CNN si, la un moment dat, m-a rugat sa-l ajut cu niste traduceri ale unor casete care veneau din Bosnia sau din Croatia. Astfel, am inceput sa lucrez cu jumatate de norma pentru ei.
Putin mai tarziu, s-a eliberat un post de secretara intr-una dintre diviziile CNN, pentru Europa Centrala si de Est, si aveau nevoie de oameni care vorbesc limbile est-europene. Practic, din acest moment a inceput cariera mea propriu-zisa.

Sa inteleg ca a fost vorba de noroc?


Da. Clar, a fost noroc. Nu m-am pregatit nicio secunda pentru asta. S-a intamplat, pur si simplu.

Cand a aparut Disney in viata dumneavoastra?


Povestea cu Disney a inceput acum 6 ani de zile. In perioada respectiva lucram pentru Warner si, pentru ca Disney a cumparat atunci compania Fox Family Worldwide - detinatoarea postului de televiziune Fox Kids (Jetix-ul de acum), m-am mutat la Disney.


Atunci aveau nevoie de cineva care sa se ocupe de integrarea programelor in portofoliul Disney si acesta este motivul pentru care m-au ales pe mine. Intotdeauna am fost un fan inrait al programelor Disney, pentru ca atunci cand stateam in Iugoslavia ma uitam deseori la programele acestea. Practic, am crescut cu ele.