În foarte scurt timp voi lansa un proiect de comunicare care se numeşte Proiect România 2.0. În esenţă proiectul este despre viitorul României şi al fiecăruia dintre noi. Este despre mâine. În ultimii ani toată lumea vorbeşte despre azi, despre ieri, prea puţini vorbesc despre mâine şi cred că românii, mai mult ca altădată, din cauza crizei, evident, vor să ştie ce va fi mâine.
Şi de unde ştiţi ce va fi mâine?
Toţi putem şti ce va fi mâine. Viaţa nu e atât de impredictibilă pe cât pare. Viaţa românilor e influenţată de instituţii, de primărie, de guvern, de Parlament. Iar instituţiile au comportament predictibil. Dacă mă întrebaţi ce accident se va petrece mâine pe autostradă sau ce crimă se va petrece pe o stradă lăturalnică din Brăila, de exemplu, nu aş putea să vă spun. Dar asta nu influenţează viaţa prea multor români, aşa că probabil nu merită să ştim. Dar pot să vă spun ce va vota mâine Parlamentul, ce decizii urmează să ia guvernul sau Comisia Europeană şi să vă explic impactul lor direct in viaţa românilor.
Când aţi spus proiect de comunicare vă referiţi la o televiziune, un radio, un ziar?
Nu e vorba doar de o televiziune sau un radio. Sunt multe televiziuni şi posturi de radio în România. E vorba de un concept de societate care pune in centru viitorul. Sigur, va fi o televiziune, va fi un radio, vor fi mai multe componente care încearcă acelaşi lucru: să îmblânzească viitorul. În esenţă proiectul e pe termen lung şi are şi o valoare educativă. Aş fi fericit dacă, după un timp, din ce în ce mai mulţi români vor reuşi să gândească în termeni de obiective, de mijloace, să îşi planifice viaţa.
"Ceva în în construcţia statelor a fost greşit”
De ce e atât de important acest lucru?
Vedeţi am ajuns la criza actuală şi dintr-un deficit de planificare. Nici politicienii, nici bancherii, nici cetăţenii nu au gândit pe termen lung. Oamenii s-au îndatorat, statele s-au îndatorat şi am ajuns în punctul în care unii îşi vor banii înapoi, iar ceilalţi nu îi mai pot returna. Ceva în construcţia instituţională a statelor a fost greşit. Nu cred ca e un eşec al capitalismului sau democraţiei, deşi merită să vorbim şi despre limitele lor. A fost un abuz de încredere. S-a vândut prea mult viitor şi acum toată lumea e prinsă într-o capcană.
Ce componente va avea acest proiect în afară de televiziune, radio, presă scrisă?
Cele trei nu vor lipsi şi televiziunea va fi vârful de lance. Dar pe lângă acestea va fi un institut de sondaje care va livra zilnic sondaje profesioniste. Va fi o platformă online care va încerca să integreze în spaţiul virtual celelalte componente, va fi un centru de evenimente care poate organiza conferinţe şi dezbateri pe diverse teme şi, în fine, va fi o şcoală de lideri politici, tineri lideri politici. Aceasta nu există în acest moment în România.
"Mergem în Sahara sau Antarctica şi vedem ce înseamnă lider"
Când spuneţi şcoală de lideri politici vă referiţi la cursuri sau program universitar?
Nu, în nici un caz. Liderii politici nu trebuie să înveţe doctrine sau comunicare. Sau nu în primul rând asta. La teorie suntem toţi buni, practica ne omoară. Un lider politic e sau nu e. E nevoie de nişte calităţi native. Această şcoală nu face decât să ţi le descopere şi să te înveţe cum să le dezvolţi. Aşadar nu facem seminarii şi şezători. Mergem în Sahara sau în Antarctica şi vedem ce înseamnă un lider la faţa locului. În orice caz se va adresa tinerilor până în 35 de ani. Aici avem un mare deficit. Pepinierele partidelor nu sunt suficient exploatate şi din păcate socializarea în acelaşi mediu cu seniorii nu poate aduce o îmbunătăţire.
Aţi fost ministru, consilier prezidenţial, iar înainte aţi fost directorul unui institut de sondaje. Cum veţi folosi aceste experienţe în proiectul România 2.0.
Le-am văzut pe toate. Am avut această şansă. Să ştiu cum gândesc oamenii, care sunt aspiraţiile lor, ceea ce oricum e o chestiune extrem de dinamică. Am văzut cum e să fii la butoane şi să conduci o ţară şi am văzut asta la cel mai autentic lider pe care l-a avut România, după 1989, mă refer la Traian Băsescu. Am văzut şi cum funcţionează o instituţie executivă, cum gândesc şi cum lucrează funcţionarii publici. Am văzut multe şi din viaţa de partid. Mi-au folosit enorm aceste experienţe. Aş îndrăzni să spun că sunt unul dintre cei care ştiu cum trebuie să arate România 2.0. Nu sunt singurul, dar sunt printrei cei care ştiu.
"Instituţiile sunt ca în Matrix, softul societăţii"
Până la urmă ce e 2.0?
Cei mai tineri ştiu mai bine cum e cu „2.0”. E un index care a fost folosit în industria de software. Dezvolţi un soft sau un joc pe calculator, după care vii cu o versiune îmbunătăţită, un „upgrade”. Cred că aşa e şi cu România. Noi am dezvoltat o versiune după revoluţie, acum suntem pe punctul să trecem la versiunea superioară: România 2.0. Ştiu, pare că în filmul Matrix, dar în esenţă instituţiile, aşa abstracte cum sunt, codificate în Constituţie şi legi ne ghidează viaţa de zi cu zi. Dar nu există un grup de iniţiaţi care dezvoltă acest „soft de societate”, suntem noi toţi, românii, cei care lucrăm să avem un program mai bun care să ne ghideze vieţile.
Sunteţi optimist că România poate trece în următorii ani la versiunea 2.0?
Eu nu sunt nici optimist, nici pesimist. Sunt un fatalist. Cred că acesta e destinul României. Până la urmă criza economică mondială a fost o oportunitate pentru România să se reinventeze, poate înaintea altor ţări. Noi în 20 de ani nu am avut timp să luăm toate deprinderile democraţiei şi capitalismului. Nici pe cele bune, dar, din fericire, nici pe cele rele. Aşa că, iată, ne e mai uşor să ne adaptăm la un nou model de societate spre care omenirea inevitabil se îndreaptă.
Şi totuşi ca să mergem spre 2.0 avem nevoie de lideri ca să ne conducă. Nu e un drum pe care să îl facem singuri.
De acord. Şi cred că avem asemenea lideri în noile generaţii. Din păcate vechile generaţii s-au compromis. Din cauza asta şi trecem cu atâtea convulsii prin această criză. Nu doar noi, toate ţările lumii. Pentru că aceiaşi lideri politici care ne-au adus în această situaţie, vor acum să ne salveze. Eu nu spun că nu ar putea să o facă tot ei. Dar lumea în general şi-a pierdut încrederea în această clasă politică. Şi vor oameni noi. Oameni tineri. Cred că de aici şi nevoia de a avea o şcoală de lideri politici care să se lanseze în următorii ani.