Rezultatele primelor editii...
Conform informatiilor furnizate de Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania, banii stransi in primele 6 editii de festival (2000-2006) s-au ridicat la 718.000 euro, iar suma stransa la editia de anul trecut, 2007, a fost de 630.000 euro.
"O suma importanta, care ne-a ajutat in primele trei editii sa cumparam carti si mobilier de biblioteca pentru peste 60 de scoli din tara. Incepand cu editia a patra, ne-am orientat catre ajutare efectiva a copiilor. In prezent, avem 13 centre Salvati Copiii Romania, in Bucuresti, Iasi, Resita, Petrila, Topoloveni (judetul Arges) etc.", a declarat Gabriela Alexandrescu.
"Copiii integrati in programele acestei organizatii beneficiaza de servicii de educatie, asistenta sociala, consiliere juridica si psihologica pentru parinti, alimentatie, acces la medic etc. "Pana in acest moment, in anul 2008, am reusit sa sustinem 1.900 de copii.", a adaugat Presedintele Executiv Salvati Copiii Romania.
"Datorita brazilor, anul acesta am putut dubla cifra, am putut extinde programul la pregatire suplimentara pentru scoala a celor care muncesc, in vederea neabandonarii scolii. In plus, am putut realiza programe de educatie prescolara pentru copiii din comunitati extrem de sarace, pentru a-i ajuta sa aiba un acces scolar in clasa I foarte usor, asa cum ar fi normal.", spune Gabriela Alexandrescu.
Ce inseamna Salvati Copiii
Salvati Copiii Romania este o organizatie neguvernamentala activa in domeniul promovarii drepturilor copilului, inca din 1990. Membra a Aliantei Internationale Salvati Copiii, organizatia considera ca toti copiii, indiferent de rasa, religie sau provenienta sociala, au aceleasi drepturi de care trebuie sa beneficieze.
"Salvati Copiii Romania" este implicata in diferite proiecte de educatie, protectie sociala si judiciara pentru copiii aflati in familii sarace, copiii victima a violentei, copiii strazii, copiii refugiati etc. Membrii organizatiei lucreaza cu micutii si cu familiile acestora pentru imbunatatirea vietii lor de zi cu zi si crearea unor planuri de viitor. "Salvati Copiii Romania" isi utilizeaza experienta globala pentru a obtine din partea organismelor guvernamentale decizii si initiative de pe urma carora sa beneficieze toti copiii.
Oameni implicati
Comitetul de Organizare a Festivalului Brazilor de Craciun din acest an ii are in componenta sa pe Amalia Nastase, Andi Moisescu, Andreea Raicu, Bianca Dordea (Director Comunicare BRD - Groupe Societe Generale), Corina Barladeanu (Manager 2activePR), Dan Moraru (BBDO Romania), Gabriela Terchila (Managing Director Proximity), Ileana Badiu (Managing Partner Wunderman), Liviu Sfrija (Presedinte Henkel Romania), Mihaela Radulescu, Tereza Munteanu (Managing Partner Wunderman).
"Le multumesc designerilor care s-au implicat si care au facut niste brazi foarte frumosi. Vreau sa stiti ca la Salvati Copiii Romania ne jucam mult, dar suntem si foarte seriosi. Nu cred ca vreunul dintre noi, cei prezenti aici, trece prin ce trec acesti copii. Conditiile lor sunt vitrege. Cred ca majoritatea dintre dumneavoastra ii puteti intelege si ne puteti fi alaturi in acest proiect.", a declarat Amalia Nastase.
Exista patru categorii de sponsori implicati in acest eveniment:
Categoria 20.000 Euro;
Categoria 10.000 Euro;
Categoria 6.000 Euro;
Categoria 3.000 Euro.
Posteaza comentariu