Artista a înghiţit voluntar 400 de mililitri de Furadan care i-au adus moartea pe 14 iulie 2010, iar probele găsite ulterior demonstrează că Mădălina Manole şi-a pregătit moartea.
Citeşte mai jos testamentul spiritual făcut public de Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole
"Mi-a daruit Dumnezeu cel mai frumos şi curat suflet din lume, Puiu al meu, cel mai mare şi minunat dar, copilaşul nostru, cei mai buni şi sacrificaţi părinţi din lume, frate drag, nepoţi dragi, rude, prieteni, atâta lume cu suflet curat în jurul meu. Nu le merit, nu ştiu ce să fac cu ele, cum să am grija de ele, cum să le fiu de folos. Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea. Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu. Voi toţi m-aţi iubit şi mi-aţi arătat lucrul ăsta mereu, tot timpul. Şi totuşi, eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa mea. Aşa gândesc eu, aşa trebuie. Cum să închei rândurile astea?? Cum??? Sunt de neiertat, mă gândesc la voi toţi, dar şi la ce să fac. Să nu mai fiu. Puiu mic să rămână o perioadă la Botoşani cu mama şi tata. Poate mă va ierta mai tărziu când va fi mare".
În afară de biletul de adio prezentat mai sus, există şi o înregistrare video pe care artista a făcut-o cu puţin timp înainte să ia decizia finală. Clipul a fost descoperit de Petru Mircea, la câteva luni după tragedie, în momentul în care a fost rugat de moderatorul tv Cătălin Măruţă să aducă imagini cu ei care să demonstreze că au fost o familie fericită.
Ecourile morţii artistei Mădălina Manole continuă să se audă. Pe 13 septembrie a fost lansată cartea "Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete", scrisă de Oana Bălan şi Maria Clara Brumariu. Volumul cuprinde o suită de declaraţii făcute de apropiaţii vedetei, menite să prezinte viaţa artistei, de la începuturile pline de glorie până la finalul vieţii, care a fost unul tumultuos. Cartea prezintă viaţa amoroasă a vedetei, încercările ei disperate de a rămâne în topuri, dar şi încercările prin care a trecut din dorinţa de a avea un copil.
Iată câteva fragmente din "Mădălina, viaţa şi moartea unei vedete":
Mergând cu părinţii la concertele din oraş, pe când avea doar 12 ani, micuţa a prins drag de muzica unei tinere folkiste. Visa să-i calce pe urme, să ajungă pe scenă, să cânte în faţa a mii de oameni. Era Ana Tetelea Ionescu, cantautoare din Ploieşti. Soarta a făcut ca aceasta să-i pună ulterior Mădălinei chitara în mână. "Nu ţin minte exact anul în care Magda a apărut în viaţa mea, cred că prin 1980. Aveam un spectacol la Sala Sporturilor din Ploieşti. După cântare, o femeie cu o fetiţă de mână m-a urmărit până aproape de casă, apoi m-a abordat spunându-mi că fetiţa ei mă admiră foarte mult şi că vrea să ajungă exact ca mine. M-a rugat s-o învăţ să cânte. Nu stăpâneam nici eu, pe atunci, foarte bine chitara, dar am acceptat s-o învăţ tot ce ştiam. Lecţiile au durat mai mult de un an şi aveau loc o dată sau de două ori pe săptămână. Măgduţa era un copil cuminte, atent la tot ce-i spuneam şi nerăbdător să sară peste etape, să ajungă mai repede pe scenă. Părinţii ei o ajutau cât puteau. Nerăbdarea ei m-a determinat să-i dau una dintre chitarele mele şi un cântec de-al meu, "Fată de iarbă", primul cântec pe care l-a interpretat în public".
"Pentru mine era esenţială comunicarea cu publicul şi m-am bucurat că textele melodiilor sale ulterioare nu erau golite de sens, spuneau ceva, transmiteau un mesaj", spune Ana Tetelea, cea care a încercat să o înveţe pe Mădălina să înteleagă ce înseamnă muzica.
"Printre calităţile Măgduţei, încă de la acea vreme, se remarcau sensibilitatea, isteţimea şi uşurinţa în învăţare. Defectele sale erau nerăbdarea, vocea firavă, care a evoluat uimitor apoi, şi din nou sensibilitatea".
"Când a venit Cenaclul Flacăra, ne-am gândit să ne ducem şi noi să participăm, că aşa era: când venea cenaclul într-o localitate, fiecare se ducea să cânte, doar-doar era şi el remarcat. Aşa au fost strânşi toţi artiştii. Dacă avea succes sau dacă lui Adrian Păunescu i se părea că era valoros, îl coopta în trupă. Aşa s-a întâmplat şi cu noi. Mădălina cânta câteva piese de-ale ei. A venit, ne-am cunoscut şi am zis "hai să cântăm împreună", pentru că ni se părea chiar interesant. Şi am participat la câteva festivaluri, la Vălenii de Munte am luat chiar şi un premiu, şi s-a întors Cenaclul Flacăra – compusesem deja o melodie pe versurile poetului Adrian Păunescu. Era o melodie drăguţă, ne plăcea nouă, şi ne-am prezentat. Au zis O.K., e bine. Atunci i-am cunoscut pe toţi: şi pe Hruşcă, şi pe Şeicaru, erau trupele de băieţi Iris, Voltaj, era Nicu Alifantis", povesteşte Ştefania Ghiţă colegă cu Mădălina Manole în Cenaclul Flacăra.
"Penultimul spectacol cu Cenaclul s-a ţinut la Ploieşti, iar ultimul la Braşov. Am ajuns cu trenul chiar în timpul evenimentului şi am cântat. Ţin minte că a avut grijă de noi Nicu Alifantis. Era foarte drăguţ şi atent, iar noi eram foarte fericite că ne era alături. Ne-am întors cu autocarul cu ei şi acesta a fost tot turneul. Nici nu am mai rămas la Flacăra, pentru că, imediat, ei plecau într-un alt mare turneu, iar noi nu ne permiteam să lipsim foarte mult de la şcoală. În plus, nici nu ştiam dacă avem şanse să fim lansate de Păunescu şi nici n-a insistat foarte mult. Deja Cenaclul îi avea pe ai lui. La scurt timp au apărut Serbările şi am mers la spectacol cu Lucian Avramescu, el având nevoie de nişte fete în echipă. Acolo era şi Gigi Gheorghiu şi ţin minte că, de-a lungul timpului, la Serbările Scânteii Tineretului au participat foarte mulţi artişti, începând cu cei de muzică populară, Florica Bradu sau Ionela Prodan, până la trupe în vogă la vremea aceea precum Roşu şi Negru, Voltaj, Sfinx Experience, Iris. În turneu am petrecut foarte mult timp alături de Cristi Minculescu şi tot atunci i-am cunoscut pe Gyuri Pascu, Ion Caramitru, Nichita Stănescu. Treptat-treptat ne-am obişnuit să plecăm în turnee în timpul şcolii», îşi mai aminteşte fosta colegă de trupă a Mădălinei.
Pătrunse amândouă de dorinţa de a deveni cântăreţe cunoscute, la fel ca Mirabela Dauer, Corina Chiriac sau Angela Similea, Mădălina şi Ştefania petreceau foarte mult timp împreună: turnee cu cenaclul, repetiţii, compoziţia propriilor cântece. "Eu am fost la ea acasă. Mie mi s-a părut întotdeauna un copil fericit. Oricum, ea nu se exterioriza, nu ne povesteam toată ziua bună ziua că nu ştiu ce i-a zis mama, dacă a bătut-o, dacă a tras-o de codiţe. Nu discutam despre asta, însă mie nu mi s-a părut un copil nefericit. Eu, care am crescut lângă Ploieşti, la ţară, am fost tot timpul complexată de cei de la oraş. Mama ei era perfecţionistă, voia să fie tot timpul curat la ea în casă şi să nu deranjezi niciodată nimic. Totul era ordonat, pus la punct. Ţineau foarte mult ca fata lor să aibă mereu note bune la şcoală, să fie foarte bună, dar n-am văzut-o niciodată să fie supărată din cauza alor ei. Noi lipseam destul de mult de la şcoală, dar aveam note cât de cât civilizate. Ea avea chiar note bune. N-a avut niciodată probleme, nici la treapta întâi, nici la treapta a doua", îşi mai aminteşte ea.