Ajungi la locul şi ora stabilite şi intri în labirint. Dacă la o piesă de teatru obişnuită intri într-o sală plină de oameni, la Sisif intri singur. La început nu îţi sunt clare regulile şi nu ştii ce să faci, însă îţi dai jos masca şi trăieşti fiecare moment, eşti tu.
O să îţi spunem degeaba că este nevoie să îţi laşi fricile şi bagajele la uşă, însă nu este nevoie de atenţionări. O să îţi dai seama pe parcurs că nu ai cum să te rătăceşti în labirint. O să îţi fie foarte uşor să ai încredere în două mâini. Te agăţi atât de tare de ele, te laşi purtat de ele în labirint şi nici nu-ţi dai seama cât de mult de ataşezi de cele două mâini, decât atunci când te despărţi de ele.
În labirint este nevoie să te laşi purtat de curiozitate, să ai mintea şi inima deschise.
Desigur, îţi mai putem spune că o să ai parte de o călătorie plină de moment unice, sentimente amestecate de libertate, iubire, negare, fericire, plină de revelaţii. Este o experienţă care îţi va rămâne în suflet zile, săptămâni. Dar mai bine mergi şi tu la întâlnirea cu Sisif. Să ai o călătorie sinceră ;)
Despre Compania de Teatru Labirint
Spectacolul “Sisif”- un tip de performance alternativ care explorează dialogul dintre formele de teatru clasice şi cele neconvenţionale, senzoriale, vizând transformarea spectatorului în co-creator al spectacolului.
“Tendinţa performerilor din întreagă lume este de a crea o relaţie cât mai personală cu spectatorii lor, nevoia de conexiune interumană autentică fiind sporită de nivelul de intimitate pe care îl avem cu smartphonurile. Metodă teatrului labirint permite spectatorului să devină parte integrantă în spectacol, acesta modelându-se în timp real în funcţie de reacţiile lui.
Spectacolul Sisif îl găsesti la teatrul Unteatru , detaliile de înscriere le găsiţi pe site-ul Unteatru precum şi pe pagină de Facebook a Companiei de Teatru Labirint.
Credit foto: Ada Ionescu
Posteaza comentariu