Sindromul Mădălina Manole: Mălina Olinescu, fiica Doinei Spătaru, s-a sinucis

După tragedia Mădălinei Manole, petrecută acum un an şi jumătate, o altă artistă decide, inexplicabil, să-şi pună capăt zilelor. Să fi fost oare inspirată de gestul ”Fetei cu părul de foc” sau este o pură coincidenţă?
După tragedia Mădălinei Manole, petrecută acum un an şi jumătate, o altă artistă decide, inexplicabil, să-şi pună capăt zilelor. Să fi fost oare inspirată de gestul ”Fetei cu părul de foc” sau este o pură coincidenţă?

Fiica Doinei Spătaru, Mălina Olinescu, a fost găsită moartă, în această dimineaţă, în faţa blocului în care locuia. Din primele cercetări, anchetatorii cred că este vorba despre o sinucidere. Unul dintre cei mai buni prieteni ai artistei, Călin Geambaşu, vine să întărească oarecum această ipoteză: "A ameninţat de mai multe ori că îşi va lua viaţa. Acum a făcut-o. De doi ani tot ameninţa că o face. Iubitul ei nu a înţeles-o pe deplin", a declarat artistul.

Tragedia s-a întâmplat undeva după ora 1.00 noaptea, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic ca să o salveze, chiar dacă au încercat manevre de resuscitare timp de 30 de minute.

Sindromul Mădălina Manole face victime...


Asemenea Fetei cu părul de foc care a decis să-şi pună capăt zilelor pe 14 iulie 2010, Mălina Olinescu şi-a încheiat voit se pare, socotelile cu viaţa astăzi, 12 decembrie, în jurul orei 1.00. Fire retrasă şi rece, aşa cum singură se declara, Mălina Olinescu pare să fi urmat exact traseul trasat acum un an de colega ei de breaslă, Mădălina Manole. Ambele artiste prin definiţie, cu aceleaşi trăiri interioare, ambele uşor uitate de public, ambele cu vieţi sentimentale incerte, ambele ameninţate de criza vârstei. Mădălina Manole a împlinit 43 de ani chiar în ziua în care s-a căsătorit, iar Mălina Olinescu urma să împlinească 38 de ani pe 29 ianuarie.

"Vreţi să vă spun de ce era nefericită Mădălina? Terminase un album şi niciun post de radio nu era interesat să-i difuzeze nici măcar o piesă", declara la puţin timp după sinuciderea Mădălinei Manole, Gheorghe Gheorghiu.
Acest neajuns pare să fi pus umărul şi la sfârşitul tragic al fiicei Doinei Spătaru: "În plin succes, brusc, toate uşile s-au închis. Mă refer la uşile caselor de discuri care după ce mă adulaseră înainte, acum mă refuzau. Şi nu doar pe mine, ci şi persoanele cu care lucram", declara Mălina Olinescu, acum 3 ani, în Formula AS.

"Mădălina Manole şi Mălina Olinescu s-au sinucis, din cauza relaţiilor sentimentale alterate, neîmplinite, dar şi din cauza faptului că nu mai erau apreciate ca si artiste"
, a declarat psihologul Hanibal Dumitraşcu, pentru Realitatea.net.

Suferinţă de dragoste, neîmplinire profesională şi o moştenire genetică malefică


Dincolo de asemănările clare cu Mădălina Manole, Mălina Olinescu îşi trăia propriile drame. Fusese părăsită de iubit, muzica ei nu mai era ascultată şi, chiar dacă puţină lume ştie chestia asta, se pare că a moştenit inclinaţia spre sinucidere a tatălui ei. Boris Olinescu, căci aşa îl chema pe tatăl ei, a fost unul dintre cei mai iubiţi actori ai anilor '60. Asemenea celor întâmplate astăzi, bărbatul a decis în urmă cu 30 de ani să-şi pună capăt zilelor în acelaşi mod: aruncându-se de la balcon.

Suferinţa din dragoste este cel de-al doilea motiv care ar fi putut-o împinge pe artista de 37 de ani să facă acest gest. De aceeaşi părere este şi psihologul Hanibal Dumitraşcu care explică pentru Click: "Mulţi dintre noi nu suportăm această respingere şi ajungem la un gest de disperare. De multă vreme Olinescu ameninţa că se sinucide. În general sinucigaşii dau semne dinainte să facă aceste lucruri", a spus psihologul Dumitraşcu, care consideră că Mălina Olinescu ar fi intrat în depresie şi era nevoie de o intervenţie specializată.
Din spusele prietenului ei, Călin Geambaşu, Mălina Olinescu ameninţa de cel puţin doi ani că se va sinucide şi că a urmat şi o terapie pentru a-şi trata depresia. "Şefa Spitalului Elias a avut-o sub grijă o perioadă, chiar s-a dus să facă acolo nişte investigaţii. Nu a mai avut până acum tentative de sinucidere, dar ne spunea nouă, suna ca o ameninţare, dar nu credeam totuşi că o s-o facă şi nici nu voiam să apăsăm foarte mult pe această problemă".

La sfârşitul anului trecut, într-un interviu acordat celor de la Formula AS, Mălina Olinescu vorbea despre anul 2010 ca despre o glumă proastă din punct de vedere sentimental. "Pentru că sentimental, anul care se încheie a fost o glumă proastă. Nu cred că-mi doresc prea mult. Poate tocmai asta a fost şi greşeala mea: că niciodată n-am cerut mult. Mereu m-am mulţumit cu puţin. Ei, se vede treaba că trebuie să-mi schimb strategia. Ăsta e planul meu pentru noul an!".

Viaţa ei amoroasă a fost tumultuoasă. După spusele apropiaţilor şi mai ales ale lui Călin Geambaşu, artista fusese părăsită de iubit, de curând. Schimbarea de atitudine a Mălinei Olinescu a apărut, după spusele vecinilor, încă de ieri dimineaţă. Atunci i-a aruncat lucrurile lui Sebi, iubitul ei, a dat afară câinele şi s-a închis în casă. "Şi-a scos câinele pe hol, pe Ozzy, şi a pus sub el cămăşile şi nişte hanorace care îi aparţineau lui Sebi, iubitul ei cu care se certase. Am bătut la uşă să vedem ce se întâmplă, însă nimeni nu a răspuns. Am vorbit cu mama Mălinei la telefon, Doina Spătaru, care mi-a spus să iau eu câinele în casă. După câteva ore, mi-a bătut la uşă mama lui Sebi, care mi-a zis să-i dau câinele şi că încearcă ea să dea de Mălina, pentru că nici ei nu i-a răspuns la uşă", a povestit una dintre vecine pentru Click.

Acest şoc se pare că a picat foarte greu pe un psihic deja debusolat de un divorţ petrecut în 2007.
Căsătoriţi în 2000, Mălina Olinescu şi Dan Stesco, component al trupei Compact, s-au separat în 2007. În cererea de divorţ, bărbatul a declarat că este egoistă, vrea să ia singură toate deciziile şi nu este deloc tolerantă cu persoanele din jurul ei, scrie Mediafax. "În ultimii trei ani, ne-am certat mereu, iar în casă era o tensiune insuportabilă!", a arătat Stesco în procesul de divorţ.

Un divorţ la care artista nu s-a aşteptat niciun moment. Într-un interviu pe care ni l-a acordat în 2002, Mălina Olinescu vorbea la superlativ despre căsnicie, despre soţul ei, despre viaţa lor. Citeste interviul aici!

Paharul a fost umplut, evident, de tulburările din sfera profesională, tulburări pe care nici artista nu le înţelegea, conform declaraţie pe care a făcut-o acum trei ani, pentru ”Formula AS”. Atunci spunea că în momentul de plină glorie, toate uşile i s-au închis fără explicaţie. "Ne-am trezit reduşi la tăcere. Şi eu şi oamenii care erau alături de mine. Eu am continuat să cânt, totuşi, aşa cum fac și acum, la petreceri de firmă, petreceri private, diverse spectacole, etc. Dar cred că e important să se ştie că nu eu am fost cea care a decis să dispar, ci astea au fost circumstanţele. Şi nici nu a fost o dispariţie totală: n-am mai apărut la televizor decât foarte rar şi n-am mai fost difuzată de radiouri, dar am continuat să exist, chiar şi în muzică. Sigur, după ce am văzut că nu mai reuşesc să patrund în "casă" şi că sunt lăsată pe-afară, să latru la lună, m-am supărat, m-am enervat, am zis că mă las de muzică şi câteva luni chiar n-am mai fredonat nicio notă. M-am închis totalmente în mine", declara Mălina Olinescu.

Cine a fost Mălina Olinescu?


Artista a devenit cunoscută după participarea ei la show-ul Şcoala vedetelor, chiar dacă activitatea ei artistică prorpiu-zisă a început încă de la 5 ani. În 1996, participă la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, unde obţine premiul III la secţiunea "Interpretare" cu o melodie compusă de Călin Geambaşu.

În 1998, împreună cu acelaşi compozitor, Adrian Romcescu, câştigă Selecţia Naţională Eurovision şi reprezintă România la Birmingham, Anglia, cu melodia "Eu cred".



Mălina Olinescu a mai obţinut Premiul I la secţiunea "Şlagăre" a Festivalului de la Mamaia (1997), Premiul I la secţiunea Interpretare a Festivalului "Cerbul de Aur" de la Braşov (1997) şi Premiul III la secţiunea "Creaţie" a Festivalului de la Mamaia (1998). Cântăreaţa a fost căsătorită între 2000 şi 2007 cu Dan Stesco, component al trupei "Compact" şi a fost fiica artistei Doinei Spătaru şi a actorului Boris Olinescu.

Mălina Olinescu ar fi împlinit 38 de ani, pe 29 ianuarie.

Cum cânta Doina Spătaru, mama Mălinei Olinescu.

 

12 Decembrie 2011