Şerban Huidu: Starea lui la o lună de la accidentul dramatic

Acum o lună de zile (29 decembrie 2010), toată media din România anunţa că realizatorul TV Şerban Huidu este în comă, în urma unui traumatism cranian suferit pe o pârtie de schi din Austria.
Acum o lună de zile (29 decembrie 2010), toată media din România anunţa că realizatorul TV Şerban Huidu este în comă, în urma unui traumatism cranian suferit pe o pârtie de schi din Austria. Când a avut loc accidentul, vedeta se afla în concediu cu familia, iar în primă fază nu se ştiau foarte multe lucruri.

Un comunicat emis de autorităţile austriece au venit să clarifice oarecum circumstanţele în care a avut loc accidentul: "La data de 29-12-2010, orele 13.45 un tânăr român în vârstă de 34 de ani, schia, împreună cu familia sa, în masivul Patscherkofel, zona Patsch. Purta cască. În zona netedă a pârtiei, a întâlnit un şanţ ud, în care i s-a blocat un schi şi s-a prăbuşit în partea stângă a pârtiei, aproximativ 10 metri, printre copacii din pădure. A suferit leziuni grave la cap. Românul a fost transportat pe o distanţă de 40 de metri până la elicopterul medical de urgenţă, care l-a transportat la spitalul din Innsbruck.".

Câteva ore mai târziu, am aflat că starea lui este destul de gravă şi că această comă este de fapt una indusă de medici pentru a-i putea face toate investigaţiile şi pentru a stabili apoi schema de tratament.


"Coma indusă se face cu ajutorul medicamentelor şi se apelează la ea pentru ca pacientul să nu simtă durerea, să fie liniştit şi astfel structurile organismului să se refacă", a declarat profesor doctor Vlad Ciurea, Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arsenie .

În orele şi zilele care au urmat, veştile primite de la clinica din Innsbruck - Austria - au fost din ce în ce mai bune. După evaluarea totală a cazului, medicii au început să-i administreze cârcotaşului tratamentul potrivit, menţinându-l, însă în continuare în coma indusă, până luni, când vedeta a fost pe deplin conştientă şi a putut vorbi cu familia şi cu medicii.

Informaţiile care au venit în zilele următoare nu au făcut decât să anunţe că starea cârcotaşului este bună, dar că nu se ştie când va reveni în ţară. În plan secund, în afara mirajului recuperării, trebuie să spunem că astfel de lovituri nu au cum să nu lase sechele sau nu au cum să se vindece după o zi pe alta.

Şi în cazul moderatorului TV există câteva sechele, în special în ceea ce priveşte vorbirea, însă medicii din Austria îl asigură că lucrurile se vor putea rezolva cu recuperare şi răbdare.
Surse din apropierea familiei, declarau la un moment dat, că în săptămâna de după accident, Huidu avea momente de confuzie când spunea cuvinte incoerente, altele inventate, acestea fiind însă cele mai întâlnite efecte negative ale loviturilor puternice la cap.

Starea cârcotaşului este mult mai bună


Informaţiile au fost făcute publice chiar de Mihai Găinuşă, coleg şi prieten bun cu moderatorul TV, care l-a vizitat zilele trecute la spital. "Am fost la Innsbruck, l-am aşteptat în hol, n-am mai urcat la el în rezervă, a coborât singur cu liftul, ne-am îmbrăţişat, mi-a zis că i-a fost dor de mine, şi mie de el, am ieşit la o cafenea, alături, unde am mâncat, eu am băut o bere şi el un ceai. Perioada de refacere durează. Am vorbit cu el, merge pe picioarele lui, pedalează pe bicicletă, face exerciţii. Cu schiurile nu mai merge. A mai slăbit şi îi stă foarte bine", a declarat Găinuşă pentru Ring.

Recuperarea incertă...


Nimeni nu poate ştii cu exactitate ce se va întâmpla mai departe cu Şerban Huidu. Cu certitudine va exista o recuperare, însă nu se ştie în ce constă ea.
"Atât recuperarea, cât şi evoluţia pe mai departe a cazului Şerban Huidu nu poate fi discutată în acest moment. Un traumatism cranian implică extrem de multe elemente, sunt lucruri imprevizibile care pot apărea. Un atac cerebral se poate declanşa în orice moment, acesta fiind şi motivul pentru care astăzi, la o lună de la accident, pacientul se află încă în spital şi încă pe tratament cu sedative. Pot apărea pareze, semi-pareze, poate fi afectat centrul vorbirii şi aşa mai departe. Schema de recuperare kinetoterapeutică se realizează după ce există o imagine de ansamblu a stării pacientului şi a gravităţii bolii. Diagnosticul, analizele, tratamentul prescris de neurochirurg, toate acestea sunt elemente obligatoriu de ştiut în momentul în care se începe recuperarea. Ceea ce pot mărturisi cu certitudine este că, în astfel de cazuri, recuperarea este anevoioasă, iar rezultatele nu se văd mai devreme de 4 - 6 luni", a declarat, în exclusiviatate pentru Eva.ro, kinetoterapeutul Ciprian Goran.

Pe lângă diagnosticul clar, viteza de recuperare depinde şi de starea generală a pacientului, de vârsta lui şi de istoricul medical pe care îl are, ne-a mai spus specialistul.
Mai mult decât atât, chiar această lună de internare demonstrează că accidentul a fost extrem de grav şi că implicit, recuperarea va fi una de durată.
28 Ianuarie 2011