Puţini sunt cei care trec cu uşurinţă peste o despărţire, indiferent de natura ei, şi mai puţini sunt cei care rămân la fel după o astfel de întâmplare din viaţa lor. Fiecare experienţă prin care trecem ne modifică într-un fel sau altul, iar dacă aceasta implică şi suferinţă, îşi pune şi mai adânc amprenta pe sufletul şi personalitatea noastră.
Sunt câteva exemple clare de persoane publice din România pentru care despărţirea de partenerul de viaţă a venit, la pachet, cu schimbări de ordin personal sau profesional, schimbări care au ţinut efectiv de persoana respectivă şi numai de ea. Multe dintre ele au speriat publicul, opinia publică ajungând să asimileze vedeta respectivă ca pe un element distructiv al societăţii actuale. Altele, din contră, au reuşit să-şi schimbe imaginea pe care au vândut-o iniţial şi bine au făcut. Să vedem despre ce este vorba şi într-un caz şi în altul. Astăzi vom discuta despre 6 astfel de exemple.

4 Februarie 2012
Posteaza comentariu