Vedeta TV a trimis azi o scrisoare disperata presei. Ea dezvaluie amenintarile formulate de fostul sot, Elan Schwartzenberg, la adresa ei si a copilului lor (Ayan, 4 ani).
Decizia Mihaelei Radulescu de a face public tot conflictul a fost luata dupa ce, ieri, presa a dezvaluit ca vedeta, impreuna cu fiul ei, au parasit casa din Izvorani si s-au mutat la un hotel din centrul Bucurestiului.
"Am sentimentul ca traiesc viata altei femei in acest moment. Am fugit de un sot care ma insela si care incepuse sa traiasca cum traiesc mai toti milionarii cu bani facuti peste noapte - smechereste, in orgii sexuale si financiare", declara Mihaela Radulescu.
Redam mai jos scrisoarea in intregime:
„Ma aflu in umilitoarea situatie de a ma folosi de calitatea de persoana publica pentru a-mi apara copilul de mizeriile unei lumi inraite si gata oricand sa atace o femeie cu un copil in brate, fara sa mai judece, fara sa stie exact de ce, ci doar pentru ca asa au vazut ca fac si altii. Dintr-o cumplita eroare, printre cei care ataca cel mai rau aceasta mama cu copilul in brate, se afla chiar ...tatal acelui copil, un milionar din Romania.
Ca mai toti milionarii romani. Realitatea insa este exact aceea pe care ati vazut-o in ziarul Cancan de azi – un milionar din Romania isi pune avocata - desi noi nu ne aflam in niciun proces, deci probabil ca ne pregateste unul, mie si copilului lui – sa minta, sa jigneasca, sa inchida gura unei femei pentru care nu exista legi care s-o apere.
Am trimis un drept la replica ziarului Cancan, in urma unor aberatii scrise din nou despre familia mea cu o zi inainte.
Admit, l-au publicat integral, dar pentru ca dl Radu Budeanu, patronul ziarului Cancan e bun prieten cu fostul meu sot, acesta din urma a avut acces primul la dreptul meu la replica. Rezultatul ? A aparut dreptul la replica, cu "analiza pe text", facuta ca la biopsie, cu toate organele pe masa, bashca inca o precizare a ziarului Cancan, cum ca tot eu mint cu privire la ora la care m-am mutat cu copilul la hotel. Da, ati citit bine, din prietenia si afacerile pe care fostul meu sot si Radu Budeanu le au impreuna, a rezultat o incalcare grava nu numai a drepturilor mele la replica, la aparare a imaginii si a familiei mele, dar si a pricipiilor dupa care ar trebui sa se practice jurnalismul.
A aparut, astfel, dreptul dreptului la replica. Cu alte cuvinte, ca in atatea alte circumstante, milionarii sfideaza legile, bunul simt, cumpara pe oricine, platesc martori sa spuna ce vor ei, inventeaza situatii din care doar ei au de castigat, isi cumpara si copii, la nevoie. Exista acolo un amanunt inspaimantator - ziarul Cancan sustine, citand un reporter de-al lor, ca, totusi, copilul meu tipa "nu vreau". Desi am trimis un drept la replica ferm, care nu trebuia nici trunchiat, nici inca o data contrazis de argumente mincinoase, ziarul Cancan, cu o ticalosie abominabila, face din nou aceasta referire odioasa la adresa copilului meu, informatie de care probabil fostul sot si avocata vor avea nevoie in eventualul proces de obtinere a custodiei copilului.
Ma aflu in situatia disperata de a fi amenintata in nenumarate moduri. Mi-e frica de puterea fostului meu sot, asa incat, lasand deoparte orice orgoliu, cer ajutorul opiniei publice, al organelor abilitate sa se autosesizeze, inclusiv Autoritatii pentru Protectia Copilului. Tot ce apare pe primele pagini ale ziarelor de scandal, numai din ticalosia unui om care ar avea enorm de multi bani de pierdut, imi afecteaza emotional copilul.