Pe Alexandrina Varga o putem declara o invingatoare! Este pictor si Vicepresedintele Asociatiei de Sprijin si Protectie a Copiilor si Adolescentilor cu Deficit de Atentie si Hiperactivitate. Este o femeie calma, cu privirea blanda care imi explica prin ce trece, sectionand usor aerul cu palmele. O mama grijulie care este in stare sa uite de existenta ei cand vine vorba de copii.
Are 3 baieti: Ionut, Andrei si Alexandru de 10, 12, respectiv 20 de ani, la care tine ca la ochii din cap. In urma cu cativa ani, si-a dat seama ca unul dintre copii, cel mijlociu, este foarte agitat.
Asadar, ADHD este prescurtarea acceptata international pentru afectiunea Deficit de Atentie / Tulburare Hiperkinetica frecvent intalnita la copii si adolescenti, considerata de multe ori o manifestare a carentelor educative sau a rasfatului. Se manifesta printr-un comportament hiperactiv si impulsiv al copilului, care este permanent in miscare, agitat si neatent, creand nenumarate probleme parintilor si profesorilor. Acest comportament, tolerat initial datorita inteligentei si dragalaseniei acestor copii, poate degenera in timp din cauza neatentiei si nerabdarii. Astfel, succesele scolare scad, copiii devin irascibili, intoleranti, de multe ori cu tulburari de comportament