Anunţat la ora 20.30, concertul Guns N' Roses de marţi seara a început cu o întârziere de două ore. Peste 20.000 de spectatori l-au aşteptat cu nerăbdare ...
Cum era programat
"Porţile se deschid la ora 17.00, urmând ca Danko Jones să urce pe scenă la ora 19.00, iar Guns N’ Roses la ora 20.30".Cum s-a întâmplat
Porţile s-or fi deschis ele la ora 17:00 (nu pot decât să mă bucur că nu am fost de faţă)Danko Jones au urcat pe scenă la ora 20:30
Guns N' Roses la 22:20
Danko Jones: salivă, sex oral şi mother fuckers
Am învăţat teoria salivei, ne-au educat într-ale sexului oral şi ne-au promis că se vor întoarce în România (pe mine sigur nu mă mai prind) pentru că este o ţară "fucking awesome". Aşa se rezumă pe scurt concertul trupei din deschidere, Danko Jones care a urcat pe scenă la 20.30 când erau programaţi Guns. Înfiinţată în 1996 in Toronto, Danko Jones a cântat în deschiderea multor trupe cunoscute: Faith No More, Offspring, Ozzy Osbourne, Korn, Nickelback şi Sebastian Bach. Cu un sound mai puţin cunoscut publicului român, încercări mai mult sau mai puţin reuşite de a interacţiona cu publicul, solistul pe numele lui Danko Jones şi restul trupeţilor au declarat la final că s-au simţit tare bine la noi şi i-au mulţumit lui Axl Rose că i-a ales în deschiderea concertului de la Bucureşti. Şi noi, cu ce-am păcătuit?
În aşteptarea unui Axl Rose pierdut
Bun, am rezistat eroic la Danko Jones şi mă gândeam uitându-mă la ceas (21.30 fiind) că sigur începe Guns la 22.00. Ei bine nu, domnul Axl Rose şi-a făcut apariţia la 22.25, după un intro instrumental, artificii, fum, logo-ul formaţiei.
Dezamăgit sau nu de voce, de aşteptare, de organizare, nu se putea să nu-ţi tresalte puţin inima de fericire pe acordurile cunoscute din tinereţe, când au început "Sweet Child O' Mine", "Live and Let Die", "Knockin' On Heaven's Door" (când Axl şi-a înfăşurat streagul României în jurul gâtului), "November rain", "Don't cry". Nu au lipsit nici piesele "Better", "Sorry", "Madagascar", "This I Love" şi "Street of Dreams" de pe Chinese Democracy. După ţinute schimbate aproape la fiecare două piese şi accesorii impunătoare, Axl şi-a luat la revedere de la public printre petale de trandafiri si o ploaie de confetti. Mai bine de două ore de cântare ne-au condus în "Paradise City", piesa care a încheiat concertul Guns N' Roses la Bucureşti.
Iar nostalgicii au rămas cu gândul la solo-urile de chitară ale lui Slash ... Din respect pentru ceea ce a însemnat Guns pentru mine aleg să nu arunc comentarii acide la adresa vocii lui, ci să mă bucur de faptul că i-am văzut. Nu a fost perfect, cum speram de altfel cu toţii, dar a meritat.
Vezi înregistrări VIDEO pe pagina următoare >>>
Comentarii (4)
Eu am fost la concert si am uitat efectiv ca am asteptat doua ore in momentul cand a aparut Axl, are o voce superba, mai tare decat la televizor, nu stiu ce tot vorbiti ca a fost playback sau nu mai avea voce, chiar este un artist adevarat! Axl rocks:X
Ati fost cumva la concert de vorbiti? Sonorizare si organizare proasta, am stat aiurea in picioare 2 ore. Iar AxL nu mai are vocea aceea superba, pe scena si-a pierdut-o de multe ori. De ce nu recunosteti ca nu a merit deloc...
cine ce ar zice,dar sunt UNICI!!!!!!!!!!!NUMAI DE BINE DE GN'R!!!!!!!!!
Felicitari pentru articol! Chiar daca nu am fost la concert acum am o imagine destul de clara.....
Posteaza comentariu