Huidu şi senatoarea împuşcată în cap - acelaşi fel de recuperare

Realizatorul TV Şerban Huidu şi senatoarea americană Gabrielle Giffords au avut parte de un eveniment tragic în viaţa lor, iar acum sunt în perioada de recuperare. Am reuşit să aflăm câteva opinii ale unor specialişti care ne-au descris drumul parcurs de cei doi spre vindecare.
Realizatorul TV Şerban Huidu şi senatoarea americană Gabrielle Giffords au avut parte de un eveniment tragic în viaţa lor, iar acum sunt în perioada de recuperare. Am reuşit să aflăm câteva opinii ale unor specialişti care ne-au descris drumul parcurs de cei doi spre vindecare.

Starea de sănătate a lui Şerban Huidu


Luni dimineaţă (14 februarie 2011), Şerban a fost prezent în studiourile Kiss FM şi a intrat în direct la emisiunea "Cronica Cârcotaşilor". A stat în emisie câteva minute alături de Mihai Găinuşă, nu a vorbit foarte mult, iar atunci când rostea cu greu cuvintele, colegii săreau să-l completeze cu o glumă pentru a masca dificultăţile de exprimare.

Potrivit ziarului Click, Şerban şi-a ţinut în permanenţă sprijinită mâna dreaptă, cu care se pare că are încă probleme. La sfârşitul săptămânii trecute, Şerban a fost fotografiat de paparazzi când a ieşit la o mică plimbare. A slăbit în jur de 15 kilograme, iar potrivit jurnaliştilor de la Click are dificultăţi în a-şi coordona partea dreaptă a corpului.

Acum o lună şi jumătate (29 decembrie 2010), realizatorul TV Şerban Huidu, în vârstă de 34 de ani, a suferit un traumatism cerebral pe o pârtie de schi din Austria.
La trei zile de la data accidentului, Huidu a ieşit din coma indusă, s-a ridicat de pe pat şi a vorbit cu familia. În luna ianuarie, medicii austrieci au avertizat că recuperarea va fi una de lungă durată şi dificilă. La începutul lui februarie, Şerban a revenit în ţară.



Starea de sănătate a senatoarei Gabrielle Giffords


Miercurea trecută (9 februarie 2011), la o lună de la atentat, Gabrielle Giffords şi-a recăpătat parţial abilitatea de a vorbi şi a avut puterea de a cere pâine prăjită în timpul micului dejun.

Ziarul Houston Chronicle a titrat că doctorii de la TIRR Memorial Hermann au spus că recuperea lui Giffords se desfăşoară cu "viteza luminii", pacienta având o putere extraodinară de a-şi reveni. A reuşit chiar să învingă pe una dintre asistentele ei la un joc de tic tac toe.

În tot acest timp, senatoarea a fost pusă în temă cu ceea ce se întâmplă în Egipt. "I-am povestit tot ceea ce se petrece acum în lume", a declarat Pia Carusone, responsabila staff-ului senatoarei. "Nu vă imaginaţi că vorbeşte în termeni ştiinţifici, dar cu siguranţă înţelege ceea ce îi transmitem şi verbalizează", a adăugat aceasta.

Soţul, astronautul Mark Kelly, cei doi copii, părinţii şi prietenii i-au fost alături în tot acest timp.
Pe lângă sprijinul moral, pe parcursul tratamentului s-a folosit şi muzică pentru ca senatoarea să-şi recupereze vorbirea.

Pe 8 ianurie 2010, reprezentanta democrată a Camerei Reprezentanţilor Gabrielle Giffords a fost împuşcată în cap, în urma unui atentat sângeros produs la Tucson, Arizona, SUA, soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor 14.


Giffords a putut fi operată la 38 de minute după ce a fost împuşcată. Glonţul a intrat prin spatele craniului şi a ieşit prin zona frontală, traversând partea stângă a creierului, care controlează, între altele, vorbirea. Doctorii au declarat că Giffords a fost norocoasă că glonţul a traversat doar o parte a creierului şi că nu a atins zone care ar fi fost fatale. De asemenea, un alt semn pozitiv este faptul că chirurgii nu au fost nevoiţi să extirpe prea mult ţesut mort din creier.

"A avut foarte mult noroc. Două treimi dintre persoanele împuşcate în cap nu reuşesc să supravieţuiască până la spital"
, a declarat doctorul Richard Besser, redactor medical în cadrul postului ABC News.

În vârstă de 40 de ani, Gabrielle Giffords, numită "Gabby" de colegii parlamentari, a obţinut primul mandat în 2006, devenind prima femeie de origine evreiască trimisă de alegătorii din Arizona în Camera Reprezentanţilor.

Ce şanse de recuperare au cei doi?


Recuperarea lui Şerban Huidu şi a Gabriellei Giffords va dura foarte mult, spun specialiştii. Însă persoanele care au suferit daune majore la nivelul creierului pot face progrese remarcabile. Experţii în domeniu, citati de site-ul huffingtonpost.com, ţin să menţioneze faptul că aceşti pacienţi nu vor fi niciodată exact cum au fost înainte de accident.


Cele mai multe persoane cu astfel de leziuni au un anumit nivel de depreciere pe tot restul vieţii, potrivit experţilor. Oamenii de ştiinţă nu ştiu cu exactitate cum functionează creierul cu leziuni traumatice pentru a se recupera şi cum să-l ajute "să revină la normal" cât mai repede posibil.

Creierul este un organ cu milioane de conexiuni şi circuite. Specialiştii au şi explicat fenomenul: un accident de maşină poate sparge capul şi poate întinde şi rupe tesutului cerebral pe o arie largă.

Un prejudiciu penetrant ca un glonţ, cum fost cazul senatoarei, cauzează mai multe daune localizate, dar forţa de impact poate afecta, de asemenea, conexiunile neuronilor aflate la distanţă de calea pe unde a trecut proiectilul.

Un specialist neurochirurg de la Spitalul Bagdasar-Arseni a explicat pentru Click faptul că izbitura lui Şerban Huidu, "în urma căreia apare o fractură craniană şi un hematom nu rămâne fără urmări. În cazul lui Huidu se vede clar că nu îşi poate coordona bine piciorul drept. Se ştie că în asemenea situaţii pot apărea şi paralizii cu diferite grade de invaliditate. Acestea, însă, pot fi trecătoare, tocmai de aceea bolnavul are nevoie de recuperare neuromotorie.
Se observă, de asemenea, o greutate în vorbire la Şerban, ceea ce înseamnă că a fost afectat şi centrul vorbirii. Lovitura poate produce chiar şi schimbări în controlul emoţiilor, dar şi incapacitatea de a efectua acţiuni simple".
16 Februarie 2011
 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • yolanda pe 17 Feb 2011, 08:19
    sanatate lui Huidu

    Serbanica multa sanatate sa te recuperezi cat mai repede,pt. ca te asteptam la Cronicuta!

    5
    0

  • gina pe 17 Feb 2011, 08:11
    buna

    domnule huidu vad ca a avut efect blestemul lui Adirian Minune asupra ta.daca te a mancat in dos sa te ei de rromi,acum sufera.

    2
    9

  • florin pe 16 Feb 2011, 21:52
    un ajutor va rog mult

    ma numesc florin mihai, am 15ani sunt din busteni, si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior.din banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem face nimic. Dintr-un singur salariu, adus de mama, nu ne putem permite absolut nimic, pentru ca avem datorii la magazine care ne dau pe datorie, si trebuie sa dam inapoi si banii celor ce ne mai ajuta din cand in cand.si noi numai ramanem cu nimic ca sa ne punem pe masa de paste.Va rugam din tot sufletul, daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa ne putem face si noi aceasta mare sarbatoare cum trebuie, cum si-o fac toti oameni. numai cu ajutorul dumneavoastra putem fi si noi mai fericiti de paste. daca vreti sa ne ajutati, va las numarul meu de telefon, si daca vrei sa ne ajutati, ma puteti suna 0723022632. va multumesc si cred ca aceasta scrisoare, nu o veti arunca.

    5
    1

  • Alexandra pe 16 Feb 2011, 19:55
    .

    Buna!** imi cer scuze..

    1
    2

  • Alexandra pe 16 Feb 2011, 19:54
    Insuportabil

    Huna! A-ti putea schimba subiectul. M-am saturat de Huidu fratilor.Afisati si voi alte subiecte.

    0
    9

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod