Dragobete, Valentine's Day. Istorie si Traditii

Traditii de Dragobete


In trecut Dragobetele era ziua in care fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".

Pe de alta parte in dimineata aceleiasi zi, fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau pe cap cu apa astfel rezultata, crezand ca vor avea parul si tenul mult mai frumos si mai proaspat. De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete.

Un alt crez legat de aceasta zi era acela ca de Dragobete pasarile migratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca ciuburile. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange.

In padure, in jurul focurilor aprinse, se intalneau tinerii baieti si fete din sat. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e "nascuta din surasul zanelor") si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.

La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.

Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.
3 Februarie 2010
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • roxanacosmy pe 8 Feb 2010, 16:45
    Ziua indragostitilor

    Intradevar o zi a indragostitilor e ceva magic,ceva ce nu pot simti toti,unii spun k nimic nu este adevarat k iubirea se poate sarbatori in orce zi ceea ce este si adevarat dar aceasta zi e singura in care toata lumea stie si e ceva public in care toti locuitorii planetei stiu k este ziua iubiri.Este o zi magica a iubiri ...p care o traim intens

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod