Desigur...poate ca...

O comedie romantica, perfecta pentru o seara in familie.

O comedie romantica, perfecta pentru o seara in familie.

Vrei sa te relaxezi alaturi de cei dragi, simti nevoia sa iei o gura de aer si sa-ti cureti gandurile de problemele de zi cu zi, vizionarea unui film este cea mai buna alegere.

Saptamana aceasta iti recomand "Desigur...poate ca...", o pelicula foarte bine cotata in box-office.

Actiunea

Micuta Maya, interpretata de Abigail Breslin, a avut o zi dificila. In programa scoala a fost introdusa o ora de educatie sexuala, care a adus in prim-plan o serie de intrebari si probleme pentru care fetita nu este pregatita.

Momentul este cu atat mai nepotrivit pentru ca ea abia reuseste sa inteleaga si sa treaca peste divortul parintilor ei.

Decisa sa afle ce s-a intamplat cu adevarat in familia sa si sa deznoade misterul acestei rupturi, Maya isi roaga tatal, Will (Ryan Reynolds), sa-i povesteasca cum a cunoscut-o pe mama ei. Acum se naste un alt mare semn de intrebare pentru ca barbatul se fastaceste, multumindu-se cu un simplu: "E complicat!".

Mai tarziu se va dovedi ca aceasta replica simpla este foarte potrivita pentru a caracteriza viata amoroasa a lui Will.

Totul incepe in anul 1992 cand Will isi paraseste locul de bastina, Wisconsin, si vine la New York pentru a intelege tainele politici, dar si pentru a se implica in ea. El intra in campania prezidentiala in favoarea lui Bill Clinton.

In aceasta perioada, intervine iubirea in viata lui, dar nu singura, ci aducand dupa ea si multe probleme. Barbatul, foarte indragostit, este implicat in trei relatii sentimentale.

Cele trei femei aduse in discutie sunt colega de la colegiu, Emily, pe care a lasat-o in Wisconsin,  prietena si confidenta lui, April si Summer, o femeie independenta, ambitioasa, ziarista de profesie.

Barbatul alege sa nu-i prezinte fiicei sale povestea intr-un mod brutal, el transformand totul intr-un joc de puzzle pe care fetita de 10 ani urmeaza sa-l aranjeze piesa cu piesa.

Si, mai mult decat atat, acesta schimba numele personajelor, deci pentru micuta Maya a mai intervenit o problema: care dintre cele trei femei despre care vorbeste tatal sau este cea care a adus-o pe lume.

Un lucru bun exista si in acest labirint. Pe de o parte, Maya intelege cam cum sta treaba atunci cand vine vorba de dragoste, deci si-a rezolvat in parte si problemele de la scoala. Pe de alta parte, tatal ei Will realizeaza ca uneori, in dragoste, nu exista sintagma "E prea tarziu!".

Din culise

Adam Brooks, directorul si scenaristul acestei pelicule, si-a inceput cariera scriind comedii romantice, ca "French Kiss", "Wimbledon" si seria "Bridget Jones".

In aceasta comedie, Brooks reuseste sa-i creioneze personajului Will doua personalitati: una este cea a tatalui iubitor care incearca sa-i prezinte fiicei lui o poveste complicata printr-un joc, iar cealalata este cea a unui barbat cuceritor care a reusit sa faca trei femei diferite sa se indragosteasca de el.

Criticii de film din strainatate recunosc ca finalul neasteptat, dar in acelasi timp dulce, i-au facut sa nu regrete ca au stat pana la sfarsit in fata ecranului.



Vizionare placuta!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod