Venit pentru a cincea oara in Romania, artistul promite un show impresionat, cu mult mai bun fata de cel pe care l-a sustinut anul trecut.
"Concertul pe care o sa-l sustin maine este un special, este un concert de Craciun. Acesta este motivul pentru care o sa interpretez piese specifice acestei sarbatori, ca o dedicatie pentru tinerii si copiii din aceasta tara minunata. De asemenea, va voi prezenta doua dintre cele mai noi piese pe care le-am inregistrat pe cel mai recent album pe care l-am scos, "Demis". Este un album diferit fata de ce am facut pana acum", a declarat artistul.
"Silent Night", "Amazing Grace", "Ave Maria" si "Mary's Boys Child" sunt piesele cu ajutorul carora Demis Roussos ne va introduce in atmosfera specifica sarbatorilor care se apropie. Pe langa acestea, artistul ne va aduce aminte de perioada sa de glorie, interpretand piese precum "Goodbye My Love, Goodbye", "My Friend the Wind", "Forever and Ever" sau "Lovely Lady of Arcadia".
Artistul care a fost recompensat de-a lungul carierei cu peste 100 de discuri de aur, platina si diamant va fi acompaniat vineri seara de un cor de copii, o surpriza pusa la cale de organizatori pentru spectatori.
Cine spune "Goodbye My Love, Goodbye"?
Chiar daca nu mai are nevoie de nicio prezentare, trebuie sa spunem cateva cuvinte despre artistul care, prin piesele lui, a incantat generatii peste generatii.
Numele adevarat al cantaretului este Artemios Ventouris Roussos si s-a nascut in Egipt pe 15 iunie 1946. Copilul Demis devine interesat de jazz inca de la varsta de 10 ani, cand incepe sa studieze si tainele muzicii cantate la trompeta.
Cativa ani mai tarziu Demis emigreaza in Grecia impreuna cu familia. In scurt timp, Demis se gandeste la o solutie pentru a-si intretine familia si se angajeaza ca muzician de cabaret in Atena, unde invata sa cante la chitara si la pian. Prima sa formatie a fost "The Idols", unde canta la chitara bas.
Primul album la care Demis a colaborat cu Vanghelis – cand a luat nastere "Aphrodite’s Child" – a inregistrat doar in Franta vanzari de peste un million de copii! Celebritatea a fost din acel moment doar la un pas de el, lumea intreaga cunoscandu-l si admirandu-l. Curios este tocmai ca vocea lui minunata a fost descoperita accidental! La scurt timp dupa aceea, influentele muzicii egiptene aveau sa se regaseasca in stilul muzicii lui Demis.
"My Reason", "Happy To Be On An Island In the Sun", "Goodbye My Love, Goodbye", precum si "Time" si "Voice and Vision" au reprezentat mai apoi cele mai de succes albume ale lui Demis.
Prin muzica sa, Demis vrea sa transmita tuturor oamenilor un mesaj de pace! In acelasi timp, el militeaza si pentru protejarea mediului inconjurator. Intr-o zi, in luna iunie a anului 1985, Demis si Pamela, prietena sa, au calatorit cu avionul de la Atena la Roma, dar aeronava a fost deturnata si Demis a fost tinut ostatic cateva zile la Beirut. Cum orice lucru are si o parte frumoasa trebuie sa spunem si ca rapitorii au sarbatorit cu el impreuna in captivitate ziua sa de nastere si l-au eliberat apoi pentru ca si-au dat seama ca este insusi Demis Roussos! La putin timp dupa aceea el a scos albumul "The story of Demis Roussos".
Ce nu stiai despre artist!
- Este nascut in zodia gemenilor;
- Vocea lui a fost descoperita accidental. El a fost nevoit sa se angajeze ca muzician de cabaret in Atena, la putin timp dupa ce a emigrat in Grecia impreuna cu familia sa;
- Adora sa gateasca. A scris impreuna cu Pamela, fosta sa sotie, o carte cu retete culinare care se numeste "Mancarea Zeilor";
- Cele mai fericite zile din viata lui au fost acelea in care s-au nascut fiica sa Emily si nepotii lui;
- Fiica lui a regizat un film care se numeste "Journey With My Father" si reprezinta povestea vietii artistului;
- Cel mai recent album al artistului, "Demis", a fost lansat pe 11 mai 2009 si a inregistrat numai in Franta vanzari de peste 80000 de exemplare in prima luna de la lansare;
- Piesa "Love In" a urcat rapid in varful topurilor de profil din vestul Europei. In Romania, la unul dintre posturile nationale de radio, artistul s-a situat in top cu 2 piese, simultan. Este vorba despre "Mammy Blue" si "My Friend the Wind";
Biletele pentru concertul din 4 decembrie au preturi cuprinse intre 80 si 250 lei, in functie de categorie si se pot cumpara de la: Magazinele Diverta, Sala Palatului, Magazinele Germanos si Vodafone, Magazinul Muzica, Librariile Carturesti. Biletele se pot achizitiona si online de pe www.ticketpoint.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.vreaubilet.ro, www.calendarevenimente.ro.
Posteaza comentariu