Dansez pentru tine: 8 vedete cu 8 secrete

21 Octombrie 2011
Astăzi, 21 octombrie, la ora 20.30, în direct la Pro TV începe cel de-al 12-lea sezon al emisiunii-concurs "Dansez pentru tine". Păstrând formatul, realizatorii show-ului aduc în faţa publicului 8 cupluri formate dintr-o vedetă şi o persoană necunoscută care luptă însă pentru o poveste. Vedetele din această ediţiei sunt Pepe, Alex - trupa Zero, Aylin Cadîr, Catrinel Sandu, Mircea Solcanu, Andreea Ibacka, Daniel Niţoiu şi Jojo. Asemenea partenerilor lor, şi vedetele au dramele sau secretele lor. Astăzi vom vorbi despre poveştile concurenţilor, dar vom descoperi şi poveştile persoanelor publice care-i susţin.

Pepe şi Andreea Toma

Drama vieţii artistului latino este moartea nepotului său, Franco. Adolescentul de 17 ani a decedat pe 23 octombrie 2007 într-un accident de maşină. Împreună cu alţi 6 prieteni, Franco Pascu venea de la discotecă, iar maşina în care s-a aflat a fost implicată într-un grav accident rutier, produs chiar de şoferul maşinii în care se afla nepotul vedetei.

Andreea Toma, partenera lui Pepe de la "Dansez pentru tine" trece, de asemenea, printr-o situaţie complicată. Andreea, alături de familia ei, a facut şi face multe sacrificii pentru dans. A suferit din cauza dansului umilinţe şi decepţii. Face dans sportiv de mică, a făcut parte din minibaletul "Dansez pentru tine", dar partenerul ei, fiind dintr-o familie mai înstărită, "a părăsit-o" pentru că ea nu-şi putea permite antrenamentele şi investiţiile în dans pe care şi le putea permite familia lui. Pentru că nu a găsit alt partener decât la Timişoara, toată familia Andreei s-a mutat acolo pentru a o susţine pe aceasta în pasiunea ei pentru dans.

Catrinel Sandu şi Ionuţ Ionescu

Catrinel Sandu nu a fost niciodată atât de fericită. Acum este o femeie împlinită, soţia tenismenului Gabriel Trifu şi o mămică fericită. Altfel stăteau lucrurile, însă, acum 7 ani când, după o relaţie de 5 ani, i-a spus Adio iubitului ei de atunci, Lucian Viziru.

Ionuţ Ionescu, partenerul ei, a locuit până la vârsta de 8 ani în Iaşi, într-o garsonieră împreună cu părinţii şi cei 5 fraţi. La 8 ani însă a fugit de acasă şi a trăit pe străzi până ce printr-un concurs de împrejurări a ajuns în căminul de copii "Steaua Speranţei" din Alba-Iulia.

"Prin participarea mea la preselecţia concursului "Dansez pentru tine" îmi doresc să ajut toţi copiii din acest cămin, implicit pe mine. Iar pentru cei cu spirit, energie şi dorinţă de a obţine ceva cu adevărat în viaţă aş vrea să fiu un exemplu şi să le arăt că într-adevăr se poate cu multă seriozitate şi multă muncă. Îmi doresc să devin antrenor de dans, să pot studia asta şi să am o sală a mea fără a mai depinde de altcineva", spune Ionuţ.

Andreea Ibacka şi Paul Păduraru

Soţia lui Cabral nu ascunde vreo dramă, ci un mic secret. Înainte de a intra în TV, Andreea Pătraşcu Ibaka a lucrat la bancă. Ea a fost consilier de credit, la persoane fizice.

Paul Păduraru, partenerul ei, dansează pentru familia lui şi pentru pasiunea lui pentru dans. Paul reuşeşte de câţiva ani să-şi ajute familia din banii câştigaţi din dans.

El a înfiinţat trupa Blockbusters Crew. Familia lui a suferit mult din cauza faptului că toţi fraţii lui Paul au murit sau au dispărut. Paul s-a refugiat în dans, a creat această trupă pe care o manageriază şi pentru care face coregrafii pe unde apucă, repetând pe la colegi şi vecini.

Mircea Solcanu şi Alina Bănică

Drama lui Mircea Solcanu este cunoscută de toată lumea, pentru că vedeta a ţinut să o facă publică chiar luna trecută. El a vorbit atunci despre copilăria nefericită şi despre traumele pe care le-a trăit înainte ca părinţii lui să divorţeze. Încă de la o vârstă fragedă, el a fost martorul abuzului şi violenţelor la care a fost supusă mama lui. "Mama a sărit pe geam... Ăla a fost cel mai urât moment din toate bătăile, acela când ea a sărit pe geam. Din momentul în care el a început s-o bată, eu nu i-am mai spus tată, i-am spus Solcanu... Îmi amintesc că încă mai aveam pătuţ din acela cu grilaje, deci aveam cam 4 ani. Ştiam ce urmează după felul în care venea acasă. Ne uitam pe geam când urma să vină şi, în funcţie de clătinătură, ştiam dacă va fi scandal sau nu. Cum urmăresti prognoza meteo, aşa stăteam eu şi sora mea la geam şi ştiam dacă va fi sau nu bătaie", s-a confensat Mircea.

Alina Bănică, partenera lui, luptă pentru a o ajuta pe sora acesteia să facă o carieră în dans. Alina face parte dintr-o trupă de street dance. Ştefania, sora ei mai mică, face dans sportiv, iar Alina a venit la preselecţie ca să-i ofere surorii ei şansa de a face performanţă în acest sport. Tatăl fetelor este plecat la munca în Italia, iar mama lucrează de dimineaţa până seara într-o pizzerie. Alina are grijă de sora ei şi de bunica lor bolnavă. Fetele merg uneori pe jos 9 km ca să ajungă la repetiţii, astfel făcând economii pentru a putea participa la competiţii.

Alex (trupa Zero) şi Cornelia Condeescu

Toboşarul trupei Zero o susţine pe Cornelia Condeescu al cărei vis dintotdeauna a fost să devină coregraf. Mama ei i-a crescut singură pe Cornelia şi pe cei doi fraţi ai ei, de când tatăl lor i-a părăsit, pe vremea când Cornelia avea doar 2 ani. Acum tânăra se întreţine singură şi-şi ajută familia, fiind studentă la Master, dar şi-ar dori să poată să-şi ajute mama şi bunicii tot prin dans. Bunicii din partea tatălui au fost răniţi în Revoluţie şi ea îşi doreşte să-i sprijine acum.

Alex consideră că secretul lui în cursa pentru câştigarea marelui premiu este tocmai... încăpăţănarea. "Sunt foarte încăpăţânat, iar atunci când îmi pun ceva în cap nu renunţ până nu-mi iese. Voi da tot ce pot pe ringul de dans", spune Alex.

Aylin şi Ovidiu Danci

"Deşi trăiesc de ani de zile printre români, mă simt foarte legată de turcii mei", acestea sunt sentimentele care o încearcă încă pe fosta componentă a trupei Pops. Pentru ea este poate şi o neîmplinire sufletească însă contrabalansează perfect cu dragostea pe care o simte pentru soţul ei, Bebe, şi prin muncă. Pentru că tot veni vorba de muncă, Aylin este una dintre vedetele celui de-al 12-lea senzon de "Dansez pentru tine". Partenerul ei este un tânăr foarte talentat la dans, Ovidiu Danci. Talentul lui Ovidiu la dans a fost descoperit, din fericire, de când el era foarte mic. Deşi modestă, chiar săracă, familia lui a făcut eforturi mari ca să-l ţină în şcoli de balet, iar Ovidiu nu i-a dezamăgit şi este cunoscut în breaslă ca unul dintre cei mai buni dansatori din generaţia lui.

Daniel Niţoiu şi Alexandra Maresi

"Chiar când am terminat liceul un coleg mi-a spus că am faţă de prezentator de ştiri. I-am râs în faţă şi i-am spus că se înşeală pentru că eu voi deveni actor. Ba chiar am şi absolvit UNATC-ul, dar iată-mă acum la pupitrul ştirilor", a mărturisit Daniel, vedeta care în show-ul "Dansez pentru tine" o sprijină pe Alexandra Maresi. Tânăra nu s-a putut bucura, niciodată, de pasiunea vieţii ei, dansul sau de confortul unui cămin. Dintotdeauna şi-a dorit să danseze, însă părinţii ei nu şi-au putut permite mai mult de câteva ore de dans latino, oricât de talentată ar fi fost ea.

Situaţia financiară a familiei ei a fost mereu precară, nu au avut niciodată unde să stea, Alexandra neştiind ce înseamnă să ai baie în casă, apă curentă sau caldură iarna. Neajunsurile financiare au dus la divorţul părinţilor, iar Alexandra şi fratele ei au fost nevoiţi să se descurce cu un salariu mic pe care-l câştigă mama lor şi cu ce mai reuşeau ei să facă. Cu toate acestea a încercat să muncească de mică, a fost şi majoretă la Clubul Steaua, dar visul ei este să danseze şi să se poată întreţină din dans şi să-şi ajute şi familia să simtă căldura unui cămin şi siguranţa zilei de mâine.

Jojo şi Ionuţ Tănase

De-a lungul timpului, s-a tot scris despre bărbaţii care tânjeau după inima ei. Unul dintre ei, cu care Jojo a împărtăşit o iubire mai mult copilăroasă, a fost Liviu Vârciu. Povestea lor s-a consumat de pe vremea în care Liviu cânta în LA, o trupă care era pe atunci în vogă. Acesta este poate cel mai mare secret din viaţa amoroasă a lui Jojo, dovadă fiind şi faptul că nu vorbeşte niciodată despre această relaţie.

Jojo danseazaă alături de Ionuţ Tănase care împreună cu fraţii lui a fugit de acasă când el avea doar 5 ani din cauza mamei bolnave de schizofrenie şi a foamei. S-au dus care încotro. Niciunul dintre ei nu a cerşit, toţi au muncit, chiar dacă au măturat pe jos sau au ajutat ţăranii în piaţă şi au trăit pe străzi. S-au regăsit mai târziu şi singura lor alinare a fost dansul. Nu au fost niciodată înfiaţi de nimeni şi nici în vreun centru de plasament sau orfelinat, dar de la o vârstă foarte fragedă au început să se întreţină din dans.