E reconfortant să descoperi că într-o eră a tehnologizării excesive, a plasmelor, tabletelor şi smart-phone-urilor, mai există oameni pasionaţi de meşterit, pasionaţi de a face lucruri cu propriile lor mâini.
Copenhaga e un oraş cu un singur mall, alegătorii au decis că e mai bine să-şi facă cumpărăturile din micile magazine stradale.
Cred că Danemarca e printre ultimele locuri din lume unde munca manuală a fost ridicată la rang de artă şi e foarte bine plătită.
Cei care fac pantofi
Majoritatea pantofilor făcuţi de Ecco sunt din piele. N-au renunţat la ea. Nu şi-au închis fabrica locală deşi au deschis alte cinci în diferite colţuri ale lumii. Ba, mai mult, noua fabrică de pantofi e ridicată pe locul vechii fabrici. E reconfortant să descoperi că mai există societăţi care privesc dezvoltarea ca pe o recuperare a trecutului şi nu ca pe o distrugere a lui.
Vizitând compania Ecco, cel mai mare producător de pantofi din Danemarca şi un jucător important pe plan mondial, am realizat că, de fapt, competitivitatea şi eficienţa ţin până la urmă de regulile care guvernează o firmă. Faptul că resursa umană e limitată, iar o persoană calificată e un bun al companiei, duce la aşezarea relaţiilor dintre oameni pe respect şi nu pe tendinţa românească de a-i păcăli pe cei pentru care lucrezi sau pe cei care lucrează pentru tine.
Stilul Ecco sportiv
În vizită la Georg Jensen, o companie specializată în realizarea de produse din argint, de fapt, o companie specializată în opere de artă din argint, am întâlnit un artist al cărui tată lucrase acolo, iar şeful companiei i-a spus de faţă cu noi, jurnaliştii, că speră ca măcar una dintre cele trei fiice ale lui să vină să lucreze pentru Georg Jensen.
Şi ăsta nu e nepotism. Nepotism e în România când tatăl care e şef îşi angajează rudele ca să nu facă nimic. Mai grav e când se întâmplă asta şi pe banii plătitorilor de taxe.
În această călătorie am avut şansa să văd o bună parte din Danemarca. Ce m-a şocat a fost preferinţa multor danezi de a sta în case mici la distanţă de oraş. Modestia îi caracterizează. Casele mari sunt o raritate, deşi sunt mult mai bogaţi decât noi. Ei se bazează pe simplitate şi pe calitate. Danezii fac lucruri frumoase pe care încearcă să le vândă cât mai scump. Acesta e un fel de respect pentru munca depusă. Cel care vinde încearcă întotdeauna să se ridice la înălţimea celui care face.
”Danezilor le place să plătească taxe mari”, ne spune ghidul, o profesoară de arte, undeva la 60 de ani, care vorbeşte o engleză de manual şi are o voce caldă. Nu-mi dau seama dacă spune asta cu ironie sau cu amărăciune.
Copenhaga, la sfârșit de august