Michael Jackson, Barack Obama, Michelle Obama, Hillary Clinton sau Arnold Schwarzenegger sunt o parte dintre personajele cele mai cautate pentru Halloween din acest an, in SUA. In ciuda crizei economice, oamenii nu uita de Halloween si se pregatesc de sarbatoare.
Artistii decedati, in topul preferintelor
"Halloween-ul este un bun antidot impotriva recesiunii", considera Jim Moore, director de marketing al unui site ce comercializeaza costume de Halloween. Un antidot care se inspira anul acesta destul de mult, din evenimentele triste care s-au intamplat in 2009. Michael Jackson, Patrick Swayze sau Farrah Fawcett vor putea fi... "vazuti" pe chipurilor petrecaretilor. "Indiferent de petrecerea la care veti participa, va pot asigura ca va exista cel putin o persoana costumata in Michael Jackson", a declarat Jalem Getz, presedintele si CEO al companiei Buyseasons Inc..
Pantalonii negri, camasa rosie din "Thiller", dar si binecunoscuta manusa alba, sunt punctele cheie ale oricarei tinute inspirate de Regele muzicii pop. In aceeasi categorie intra si regretatul Heath Ledger, care-i inspira cel mai mult pe iubitorii peliculei "Dark Knight". Sigur veti putea vedea multe personaje Joker pe la petrecerile la care asistati.
"Oamenilor le place sa fie la moda", spune Getz, in legatura cu alegerile pe care le fac clientii firmei pe care o reprezinta. "Noi nu ne judecam clientii", continua acesta.
"Este o zi in care se evadeaza, in care putem fi altcineva pentru doar cativa bani", spune si Diane Lake, director al unui al magazin de costume.
Pe locul doi sunt oamenii politici
Nici oamenii politici nu sunt o sugestie rea, cu atat mai mult cu cat la noi e campanie electorala. In SUA, pe primul loc in topul vanzarilor mastilor care-i infatiseaza pe oamenii politici este "Barackula", un Barack Obama vampir care are ochii translucizi si dintii ascutiti. "Este pentru prima data cand o masca ce infatiseaza un presedinte se vinde atat de bine. As putea spune ca masca 'Barackula' va fi cea mai populara dintre toate, surclasand masca lui Bill Clinton din 1990", a declarat, Brad Butler, patron al site-ului Halloween Express, care a vandut deja 3.000 de astfel de masti Barackula.
La mare cautare sunt si mastile care-l infatiseaza pe Arnold Schwarzenegger, dar si pe Michelle Obama si Hillary Clinton.
Principala problema a Halloween-ului 2009, economia
Anul acesta se afla sub semnul recesiunii. Nu putea face exceptie nici Halloween-ul despre care se crede ca va scadea cu 18%, din punct de vedere al vanzarilor. Daca anul trecut, in aceasta perioada, s-au inregistrat vanzari de 5,77 miliarde de dolari, anul acesta se estimeaza in jur de 4.75 miliarde de dolari.
In urma unor statistici s-a ajuns la concluzia ca bugetul unei persoane care vrea sa se pregateasca pentru Halloween, in America, este urmatorul: 20.75 dolari pe costume, 17.99 dolari pe bomboane si alte cadouri pentru copii si animalele de comapanie, 14.54 dolari pe decoratiuni si 3.02 dolari pe felicitari.