Casniciile de durata, o raritate la Hollywood

Divorturile sunt la ordinea zilei in Cetatea Filmului, astfel incat nu ne mai mira ca pana si Mel Gibson se va desparti de sotia sa, Robyn, dupa 28 de ani de casnicie. Divortul l-ar putea costa pe actor...

Divorturile sunt la ordinea zilei in Cetatea Filmului, astfel incat nu ne mai mira ca pana si Mel Gibson se va desparti de sotia sa, Robyn, dupa 28 de ani de casnicie. Divortul l-ar putea costa pe actor jumatate din fabuloasa avere de 900 de milioane de dolari pe care o are... Astazi insa, iti vom prezenta vedetele care au casnicii de zeci de ani.

Mel si Robyn Gibson - divort de sute de milioane de dolari


Inca un mit s-a destramat la Hollywood - vineri, 10 aprilie, Robyn Gibson, sotia actorului Mel Gibson, in varsta de 53 de ani, a demarat procedura de divort, invocand "diferende ireconciliabile". Inca o legatura frumoasa care s-a destramat, in ciuda celor aproape 30 de ani petrecuti impreuna.

Imaginea pe care Gibson si-a promovat-o indelung, de catolic convins, tata iubitor si sot devotat, este mai mult decat sifonata in urma stirii preluate de toate publicatiile. Aceasta deoarece starul de film este departe de imaginea idealizata pe care a prezentat-o publicului.


In urma cu mai multe saptamani, Mel Gibson a fost fotografiat in timp ce o saruta pe cantareata rusoaica Oksana Pochepa, de 24 de ani, iar fotografii de scandal i-au imortalizat pe cei doi si in timp ce ieseau din rulota starului de film. Se pare ca Oksana si Gibson au devenit apropiati in timpul filmarilor pentru productia cinematografica "Edge of Darkness", respectiv in luna august a anului trecut.

Desi starul a negat existenta acestei legaturi amoroase, cuplul a dat publicitatii o declaratie comuna, care pare sa il incrimineze pe actor: "De-a lungul casniciei si despartirilor noastre, intotdeauna ne-am straduit sa pastram intimitatea si integritatea familiei noastre si vom continua sa facem la fel".

Robyn, in varsta de 52 de ani, si Mel Gibson s-au casatorit in anul 1980, la scurt timp dupa ce starul a cunoscut succesul.
Cuplul are sapte copii, printre care se numara si Thomas, in varsta de 9 ani.

Divortul celor doi reprezinta una dintre marile surprize ale acestui an si are mari sanse sa devina cel mai scump divort din istoria Hollywood-ului, avand in vedere faptul ca sotii nu au semnat un contract prenuptial, iar, potrivit legislatiei din California, sotia starului poate primi jumatate din averea fostului sot.

Lucru deloc de neglijat, daca luam in calcul faptul ca averea lui Gibson este uriasa - 900 de milioane de dolari... Starul detine o biserica catolica in California, in valoare de 26 de milioane de lire sterline, o insula privata in Fiji, un ranch in Costa Rica, precum si mai multe proprietati in Malibu.


Totusi, nu toate relatiile de la Hollywood se termina cu divort si partaj. Din fericire, exista cateva exemple de vedete a caror casnicie rezista de zeci de ani. Extrem de rare, este adevarat, insa cu atat mai spectaculoase.