“In ultimul an, atat la noi acasa, in Romania, dar si in alte colturi de lume am cunoscut povesti de viata cutremuratoare, care m-au facut sa vad cu alti ochi realitatea. Dar trebuie sa recunosc, atat de optimista cum sunt, ca dupa ce vezi, simti, adulmeci atat de multa deznadejde, iti doresti sa regasesti o sursa de energie pozitiva care sa te incarce. Am simtit ca sansa de a fi la Vatican e cea care va umple acest gol pentru mine. Si nu am gresit. Caldura sufleteasca pe care o simti in preajma Sanctitatii Sale, miile de oameni din Piata San Pietro veniti din toate colturile lumii sa asculte ruga si sa-L vada chiar si de la distanta, aducand mesajele lor, fluturand steaguri, aplaudand la auzul vorbelor Sale in limba lor, pacea din privirile bolnavilor in scaun cu rotile, copiii, tinerii si varstnicii simtind aceeasi emotie, aceeasi liniste si solidaritate - toate acestea fac de neuitat momentul in care iti recapeti motivatia interioara si echilibrul”.
„A fost primul discurs care a primit aplauze”
Anul trecut, la primul discurs ONU, Andreea Marin a preferat sa se prezinte dezvaluindu-si o latura personala, poate cea care o face si mai vulnerabila, dar si mai puternica, pierderea mamei ei. Anul acesta, a continuat, dar din perspectiva de mama.
„M-am gandit cum ar trebui sa fie abordarea mea intr-un context in care eram inconjurata de oameni grei, sa spun asa, cu discursuri corecte profesional si oficiale, dar am vrut sa fiu eu insami si sa vorbesc din suflet, sa nu plictisesc, ci sa impartasesc experiente simtite pe propria piele, nu rupte din carti, sa motivez. Si se pare ca am facut intocmai ceea ce trebuia, pentru ca, in mod neasteptat, a fost primul discurs care a primit aplauze - nu prea se intampla la ONU, acolo nu e o scena TV, ci un mediu mult mai oficial”, a explicat Andreea Marin pentru revista Story.