In plus, acelasi autor lanseaza o ipoteza cat se poate de socanta...
In plus, acelasi autor lanseaza o ipoteza cat se poate de socanta..."Ne este rusine sa multumim"?
Pana mai acum ceva timp era cool sa fumezi, sa bei peste masura, sa conduci in stare de ebrietate, etc. Pe langa aceste gesturi puerile, absolut nepotrivite se pare ca s-a mai adaugat una: " Multumescul a disparut si de rusine. O rusine atat de ciudata si inversa gandirii sincere, un fel bizar de a fi cool ce pare a fi ciuntit de orice forma de manifestare a bunului simt." Oare este posibil acest lucru?
In plus, cu ajutorul aceluiasi post am descoperit o noua definitie a cuvantului "nonconformist". Pentru cei care citesc printre randuri, ea suna asa: "E trist ca am ajuns sa cred ca pot fi nonconformista impartind multumescuri. Dar sunt. Si-mi face bine sentimentul. Incercati o cura de "multumesc frumos". Va garantez un rezultat vizibil in timpul cat un zambet vi se va lipi de chip si-o stare de bine de suflet.".
"Voi mai spuneti multumesc?"...
Aceasta este provocarea unei postari de pe blog-ul Criserb.com, pentru noi. "Lumea a uitat sa il pronunte, ca si cum ar fi iesit din vocabularul limbii romane.". Este adevarat ca am uitat sa spunem "Multumesc" este adevarat ca suntem atat de... uzati incat am ascuns aceste lucruri marunte, dar atat de valoroase, intr-un cotlon pe care refuzam sa-l mai stergem de praf...
Inainte sa raspundem la aceste intrebari ar trebui sa citim o scurta povestioara care ne dovedeste de fapt in ce consta caracterul omului. Povestioara este de fapt un post pe blogul Fulgerica.com.
Cand ai spus ultima oara "Multumesc"?
"Zilele trecute ma aflam intr-o binecunoscuta autoservire din Brasov. In jurul meu galagie mare, studenti care tocmai iesisera de la examen, elevi care poate chiuleau (treaba lor :) ), pe scurt: localul era ticsit de lume. Deodata, pe usa intra un om, un binecunoscut cersetor fara adapost care-si face veacul prin zona. Toata zarva din jurul meu se domoleste si parca toti ochii din incapere se atintesc catre saracul om care se opreste in fata tejghelei, isi aseaza la picioare numeroasele sacose si isi comanda mancarea cu voce inceata.
Dupa cateva secunde de liniste, zarva din jurul meu se dezmorteste, iar niste clienti dau sa plece. In afara faptului ca prezenta omului nostru nu prea se potrivea in peisaj in rest totul mi se parea chiar ok, nu mirosea urat ca alti cersetori, hainele le avea curate, nu intelegeam care putea sa fie problema!? Imensele sacose? Ochii atintiti in pamant, parca vinovati ca se aflau acolo? Inainte sa deslusesc un raspuns cat de cat logic, omul nostru isi primeste mancarea, plateste, se impovareaza din nou cu sacosele lui imense si da sa plece. Aproape de iesire, un domn bine imbracat care tocmai intrase, il observa, se da din calea lui si ii tine usa deschisa. Omul nostru se opreste pentru o secunda, ridica privirea si zice "Multumesc!".
Ce m-a impresionat pe mine in acel moment nu a fost faptul ca un domn imbracat bine, deci hai sa-i zicem bogat, a facut acest gest catre un om caruia norocul nu prea i-a suras in viata. Nu, nici vorba! M-a impresionat faptul ca omul nostru, aflat sub presiunea atator priviri dezaprobatoare, a avut taria sa prelungeasca acest chin oprindu-se pentru a-i multumi domnului in costum. Cu siguranta a multumit si celor care i-au oferit banii din care si-a cumparat mancarea. Cat am stat la coada, nu imi amintesc sa fi auzit pe vreunul din galagiosii din jurul meu multumindu-le celor care le umpleau farfuriile sau casieritei. Am tras o privire in jurul meu, pun pariu ca fiecare dintre cei care ma inconjoara se simtea mult mai plin de maniere decat un om al strazii, un cersetor."
Posteaza comentariu