Compozitor clasic prin excelenţă, HAYDN a fost unul dintre cei mai prolifici muzicieni din toate timpurile: a compus pentru aproape toate formele existente în vremea sa, fiind numit mai ales părintele simfoniei şi al cvartetului de coarde. Cel pe care întreaga Europă îl recunoştea drept un mare maestru a compus 104 simfonii, aproape 90 de partituri pentru cvartet de coarde, 62 de sonate de pian, 23 de opere etc.
În recitalul programat miercuri, 1 aprilie (19.00), la Sala Radio, veţi avea ocazia de a asculta trei dintre cvartetele sale pentru coarde - Cvartetul op.
Cu o activitate bogată şi un palmares pe măsură în ţară şi peste hotare, VOCES a aniversat în 2013 patruzeci de ani de activitate şi reuneşte astăzi patru muzicieni de valoare: Bujor Prelipcean - vioara I, Vlad Hrubaru - vioara a II-a, Constantin Stanciu - violă şi Dan Prelipcean – violoncel.
Alcătuită din absolvenţi ai Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, formaţia s-a impus imediat prin valoarea sa, desăvârşită prin studii de specializare în ţară cu W.G. Berger şi peste hotare la cursuri de măiestrie în Israel, Italia, Ungaria, Germania şi cu Cvartetul „Amadeus”- Londra. Premii prestigioase îi confirmă valoarea în ascensiunea spre o notorietate internaţională: Colmar-Franţa (1974), Bordeaux-Franţa (1976), ”Karl Klinger” – Hanovra, Germania (1979). Un repertoriu deosebit de vast reuneşte integrale clasice, romantice, opusuri româneşti şi universale ale compozitorilor secolului XX.
Cvartetul “Voces” este adesea prezent în turnee sau la festivalurile de la Bratislava, Torino, Siena, Salzburg, Salonic, Istanbul, Bucureşti, Bayreuth etc. Cvartetul “Voces” a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale în anul 1997. Membrii săi susţin şi o importantă activitate didactică în cadrul Universităţii de Arte “George Enescu” – Iaşi, fiind şi profesori de onoare ai Academiei de Muzică din Cluj.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.
Posteaza comentariu