„Vânătoarea de spioni” – ultimul film al actorului Philip Seymour Hoffman

„Era un actor colosal”, spune regizorul Anton Corbijn despre Philip Seymour Hoffman, cei doi lucrând împreună la ultimul film al actorului, înainte de moartea sa tragică.
Ecranizare a romanului din 2008 al lui John le Carré – publicat în traducere românească la Editura RAO, cu titlul „Cel mai vânat om din lume” –, filmul „Vânătoarea de spioni” / „A Most Wanted Man” este o poveste contemporană şi cerebrală despre intrigi, rivalităţi, iubire, altruism şi politică, care te ţine în tensiune până la ultima scenă.

Filmul „Vânătoarea de spioni” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 29 august 2014.

Un actor excepţional, ajutat de un regizor dedicat; un scenariu bine închegat, scris de Andrew Bovell, şi o distribuţie senzaţională, care funcţionează ca un mecanism perfect uns – acestea sunt datele ideale pentru un film de 5 stele. „Philip era cel mai bun actor de roluri secundare, iar dacă ne uităm doar la rolurile mici pe care le-a avut, fie şi numai acelea îl departajează de cei contemporani cu el. Forţa sa consta în cufundarea totală într-un rol şi lipsa capriciilor.
În acelaşi timp, el ura ceea ce iubea; acesta era blestemul său – se autodistrugea în jocul său actoricesc”
, spune Corbijn.  

Cunoscut drept un scene-stealer, un actor capabil să captiveze ecranul indiferent de importanţa sau dimensiunea rolului pe care îl juca, Hoffman devine unica alegere a lui Corbijn pentru rolul principal din „Vânătoarea de spioni”. „Era evident că el este persoana potrivită să dea viaţă personajului lui John le Carré. Când urmăream filmul cu Phil, în primele etape de lucru, nu-mi venea să cred că tipul care stătea lângă mine era aceeaşi persoană cu cea de pe ecran. Convingerea în realitatea personajului său era totală. În ciuda oricăror probleme pe care le avea în afara filmărilor, rolul său nu a avut niciodată de suferit”, a completat regizorul.   

Nici alegerea lui Corbijn ca regizor al filmului nu a fost una întâmplătoare. „Este o poveste extrem de europeană, încât căutam un regizor european.
Am considerat că stilul lui Anton şi viziunea sa asupra întregii poveşti sunt extrem de captivante”
, spune Gail Egan, unul dintre producătorii filmului.

Corbijn – care a lucrat şi ca producător al concertelor Depeche Mode şi cunoştea bine Hamburgul, unde regizase primul său videoclip muzical (pentru Palais Schaumburg) în 1983 – a fost intrigat de subiect. „Avem de-a face cu o lume care s-a schimbat atât de mult din 2001 încoace. Îi judecăm foarte repede pe oameni: orice e fie alb, fie negru. Simt că acest lucru ne afectează vieţile tuturor”, spune regizorul. „Unul dintre lucrurile cele mai interesante la film este faptul că nu există, de fapt, un antagonist. Sunt mai mulţi oameni care cred că ceea ce fac ei este corect, însă motivele lor diferă. Intră în conflict unii cu ceilalţi în jurul unui obiectiv central – acel bărbat pe care fiecare îl vede dintr-o altă perspectivă şi îl vrea din motive diferite”, completează şi producătorul Stephen Cornwell.


„Vânătoarea de spioni” a fost filmat în totalitate în Germania – 38 de zile în Hamburg, cu încă 2 zile în Berlin la final, în lunile septembrie-octombrie 2012.
Însuşi le Carré a vizitat platourile de filmare de câteva ori, susţinând şi încurajând filmul. Observator ocazional al parcursului de la pagină la ecran, le Carré crede că romanele sale trebuie să evolueze pentru a realiza cu succes această transformare. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, nu îl deranjează deloc să facă un pas în spate.

Filmul „Vânătoarea de spioni” a fost selectat pentru a fi proiectat în închiderea Festivalului ANONIMUL 2014.


Au trecut mai bine de zece ani de la atacurile din 11 septembrie 2011, iar oraşul german Hamburg, unde teroriştii au locuit şi au planificat loviturile, este încă în stare de alertă. Fiecare mişcare este urmărită îndeaproape de un grup de agenţi secreţi, conduşi de Gunter Bachmann (Philip Seymour Hoffman).

Când Issa Karpov (Grigoriy Dobrygin) – un imigrant jumătate cecen, jumătate rus, torturat cu brutalitate – ajunge în comunitatea islamică din Hamburg, revendicând averea obţinută necinstit a tatălui său, devin interesate atât agenţia de securitate germană, cât şi cea americană, reprezentată de spionul CIA Martha Sullivan (Robin Wright).
Ajutat de tânăra şi idealista avocată Annabel Richter (Rachel McAdams), Issa ia legătura cu bancherul Thomas Brue (Willem Defoe), pentru a obţine banii. Pe măsură ce timpul trece şi mizele cresc, cursa începe pentru a stabili indentitatea adevărată a acestui bărbat extrem de căutat – victimă persecutată sau extremist orientat spre distrugere?


Din distribuţia filmului fac parte şi Homayoun Ershadi, Nina Hoss şi Daniel Brühl.


Găsiţi mai jos linkul pentru trailerul filmului:

http://www.youtube.com/watch?v=Oi3KL3KJzM8
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod