TOC TOC, o comedie sărită de pe fix, se va juca în exclusivitate la Grand Cinema & More

Piesa franțuzească cu cele mai multe vizionări la nivel mondial din ultimii ani ajunge, în sfârșit, și în România.
Ricard Reguant, regizorul catalan care a montat Muzicalul Chicago, primul musical de tip Broadway din România, revine la București! Reguant va transforma TOC TOC, o comedie irezistibila a secolului XXI, într-un clasic contemporan în care poantele se succed una dupa alta într-un ritm tot mai alert și în care se râde în hohote de la început și până la sfârșit!  Spectacolul are premiera pe 18 octombrie 2014 și se se va juca, în exclusivitate în România, la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, fiind inclus în stagiunea culturală 2014/2015.

Ce legătură poate să existe între o maniacă a curățeniei, un taximetrist obsedat de calcule, un tânar care se deplasează sărind de pe o piesa de mobilier pe alta, o fanatică a controlului, o tânără ce repetă fiecare frază de doua ori și un individ care are ieșiri verbale și gesturi bruște?

Povestea celor șase pacienți cu tulburări obsesiv-compulsive (TOC) care organizează o sesiune ad-hoc de terapie în grup în sala de așteptare a unui psihiatru renumit a stârnit hohote nebune de râs în rândul a milioane de spectatori pe tot Globul și a generat reacții entuziaste în presa de pretutindeni.


Imediat după premiera din 2005 de la Paris, Le Parisien scria "Toc Toc se prezintă ca una dintre cele mai amuzante piese ale anului. Baffie a reusit o lucrare impecabilă”. Pariscope a prezentat-o ca pe o “comedie foarte amuzantă, cu o piruetă finală neașteptată”, iar Journal de Dimanche ca pe o “comedie plină de viață care, departe a de fi trivială, ne dă o lecție de toleranță și umanitate” .
Din distribuția montării din România fac parte: Andrei Duban, Anca Țurcașiu, Mihai Gruia Sandu, Andreea Samson, Monica Ciută,  Doina Antohi, Andrei Mateiu, Victor Bucur, Cristian Mitescu și Daniel Burcea.

Spectacolul este organizat de compania 2Think Marketing, iar producătorul executiv al TOC TOC, Mihaela Popescu, este același cu care Grand Cinema & More a colaborat și la comedia Boeing Boeing. Aceasta din urmă a fost un proiect de succes, cu mare priză la public, care s-a jucat timp de 2 ani în sala Epika a cinematografului. În același timp, Mihaela Popescu a avut o colaborare frumoasă în trecut și cu regizorul spaniol al piesei, Ricard Reguant, în cadrul primului spectacol regizat de acesta în România – Muzicalul Chicago.
Alături de producătorul executiv, TOC TOC reunește mai mulți actori din echipa musicalului: Andrei Duban, Anca Țurcașiu și Victor Bucur.
Traducerea piesei a fost realizată de către Irina Margareta Nistor, iar scenografia este semnată de una dintre cele mai talentate scenografe din noua generație, Ioana Pashca.

Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 18 octombrie la ora 19.
Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete VIP din cadrul Grand Cinema & More și online. Mai multe detalii se regăsesc pe site-ul oficial al spectacolului, www.TocToc.ro, pe pagina oficiala de Facebook www.Facebook.com/TocTocRomania și pe www.grandentertainment.ro.

TOC TOC este un spectacol recomandat de Magic FM.
Partenerii media ai spectacolului sunt: Revistele Ioana, Femeia, Femeia de Azi, Cosmopolitan, Sapte Seri si Comunicatedepresa.ro.
Producția spectacolului a fost una foarte complexă si a putut fi realizată datorită sprijinului important al unor parteneri de nădejde: ClassLiving, Hotelul Pullman, Happy Tour, XT Deco, Cumpana, Utok.

Informații despre Grand Cinema &More

Stagiunea culturală 2014-2015 a Grand Cinema & More cuprinde atât spectacole de operă, balet și teatru sau teatru pentru copii, cât și spectacole de improvizație și evenimente speciale.
Grand Cinema & More continuă să ofere publicului o experiență culturală alternativă, care impune un nou standard în ceea ce privește divertismentul din oferta centrului comercial Băneasa Shopping City. Mai multe detalii despre stagiunea culturală de la Grand Cinema & More pot fi găsite pe www.grandentertainment.ro.

Informații despre 2Think Marketing
2Think Marketing este o companie de consultanță în afaceri și organizare de evenimente care, pe lângă un număr impresionant de proiecte de marketing digital în domenii variate precum HORECA, turism, consultanță sau retail, are în portofoliu și proiecte de amploare în mediul offline precum:
Campania de lansare a fan clubului oficial F.C. Barcelona în România, un eveniment intens mediatizat la care au participat peste 3.000 de persoane pe plaja din Costinești

Evenimentul de lansare a francizei ViscaBar în România

Evenimentul “Întâlnește-ți Campionii” – Întâlnirea de socializare (urmată de o sesiune de autografe și party) a Naționalei Artiștilor Fotbaliști, câștigători ai Cupei Mondiale ArtFootball 2014, cu fanii în Ploiești
Evenimentul expo-educațional internațional de franciză FranchiWorld  
2Think Marketing este condusă de David Santos, un antreprenor spaniol cu o vastă experiență în campanii de comunicare și expansiune a afacerii în sistem de franciză, printre proiectele coordonate de el  numărându-se și procesul de rebranding al companiei Amena în Orange pe teritoriul Spaniei.
De asemenea, David Santos este specializat în tehnici de vânzari motivaționale, participând în calitate de trainer la cursuri în acest domeniu atât în Spania cât și în România.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod