Tagor lansează cel de-al 4-lea proiect din România în Pipera

Tagor, dezvoltatorul imobiliar inovator care a introdus în România conceptul newyorkez „extra-cameră”, extinde acest concept revoluționar într-un nou proiect rezidenţial în Pipera, special conceput astfel încât să se încadreze în condiţiile programului Prima Casă.
Proiectul rezidenţial din Pipera prevede construirea unui număr de 600 de apartamente în total în cadrul unei investiţii de 57,6 milioane de euro. Prima fază a proiectului se apropie de finalizarea  construcţiei a 76 de apartamente, cu termen de predare decembrie 2014, cu un parc privat de 1.300 de metri pătraţi pentru activităţi sportive şi de agrement în aer liber.

„Construim o oază de locuit de calitate în apropierea Bucureştiului, departe de agitaţia oraşului, dar beneficiind de tot confortul urban, pentru o clientelă formată din clasa mijlocie-superioară, cu locuri de muncă în zona de nord a Capitalei şi cu aşteptări pe măsură în ceea ce priveşte calitatea construcţiei”
, a declarat Anca Dumitrescu, director de vânzări Adora Pipera.
„De asemenea, printre clienţii noştri se numără şi investitorii financiari care cumpără şi apoi închiriază."

Printre avantajele oferite de Adora Pipera se numără suprafeţele optime din punct de vedere al spaţiului, precum şi compartimentarea inteligentă care înseamnă funcţionalitate şi eficienţă energetică. De asemenea, complexul va beneficia de parcări exterioare şi de un parc privat dotat cu echipamente de fitness în aer liber şi un loc de joacă pentru copii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod