Simbio în casă nouă pe Negustori 26

Simbio Kitchen&Bar se reinventează la început de an, la o nouă adresă, pe strada Negustori 26, într-un spațiu mult mai generos, urban și prietenos, într-o casă de la începutul secolului 20.

Reabilitarea a început în primăvara anului 2014 și a fost implementată de biroul de arhitectură SYAA, sub coordonarea Elizei Yokina. Spațiul vorbește despre ‘simbioză’ - între funcțional și estetic, între elementele vechi de design și cele moderne, urbane, între mobilierul proiectat și produs special pentru Simbio și elementele vintage recuperate chiar de către echipa Simbio.

“A fost emoționant primul contact cu casa, liniștită, frumoasă, întunecată, cu lumina verde filtrată din grădina abundentă, sobele afumate, oglinzile palide, mobilierul greu. A fost un moment pe care nu aș putea să-l uit.

Casa avea deja spațiile ei bine definite: salonul cu luminator, salonul cu soba verde, camera mică, camera mare, scara, demisolul cu boltișoare de cărămidă. A fost evident de la început că barul va fi la demisol, restaurantul cu show-kitchen la parter și zona de lucru la mansardă. Am vrut de la început să păstrăm și să aducem în lumină lucrurile valoroase, iar acolo unde era necesar să venim în completare cu finisaje cât se poate de apropiate de epoca în care a fost construită casa” spune Eliza Yokina, fondator SYAA.



“Pentru noi, Simbio înseamnă prieteni.

Ești înconjurat de oameni prietenoși, într-o atmosferă relaxată, pe care Eliza ne-a ajutat să o redăm prin evidențierea personalității fiecărei încăperi. De exemplu, în salonul cu luminator am așezat o masă mare comunală cu oglindă, în care se reflectă sticla pictată de sus. Într-o altă încăpere avem încă o masă comunală, în jurul căreia se adună oameni necunoscuți, care pot pleca prieteni. Iar jos, în bar, am creat o atmosferă industrială, mobilând depozitul vechi al casei cu rafturi de fier și tablă. Barul este turnat din beton, iar scaunele sunt replici ale scaunelor folosite de mecanici.
Vom avea la vară amenajată și mansarda, un spațiu deschis și cu o terasă luminoasă, iar în curtea din spatele casei ne vom răcori la umbra gutuiului. Și totul se întâmplă într-o casă cu o istorie de peste un secol, pe care am amenajat-o astfel încât să cuprindă exact atmosfera pe care ne-o dorim acasă la Simbio”,
spun Dana Nica & Iulia Younis, co-fondatoarele Simbio.



Cu o capacitate de 90 de locuri, distribuite pe două nivele, Simbio Kitchen&Bar este deschis în fiecare zi, de la 10 dimineața pana la 12 noaptea, iar vinerea și sâmbăta până mai târziu.

Noul meniu Simbio este mai extins, dar păstrează și preparatele cele mai populare, precum asian beef salad, turkey ham sandwich sau french toast-ul cu care și-a obișnuit clienții de-a lungul timpului. Pe lângă meniul pentru cină, care variază în funcție de sezonalitatea unor ingrediente sau de inspirația bucătarilor, meniul este specific unui gastro-bar urban cu all-day breakfast și burgers.


Adresă: Strada Negustori, nr 26, sector 2, București

Telefon: 021 310 2700

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod