“Pentru mine rugby-ul este un joc de mândrie, onoare şi respect. Contactul direct pe care îl ai cu adversarul, în acest sport, poate crea momente spectaculoase. Am toată încrederea că o să câştigăm competiţia din Anglia pentru că echipa Stejarilor este una dintre cele mai puternice echipe. Dacă ne-ar învoi de la muncă am merge să le facem galerie”, spune amuzată Ana Cristina Călin, prezentatoarea ştirilor sportive din week-end, de la Digi Sport 1.
La filmările pentru clipul de promovare a Cupei Mondiale la Rugby, difuzată exclusiv în România de Digi Sport, Camelia Bălţoi a luat pentru prima dată contact direct cu o minge de rugby. Asta i-a adus aminte de activitatea ei de sportiv de performanţă. „M-am simţit, din nou, sportivă! Mi-am reamintit de momentele când jucam volei şi mergeam cu echipa la competiţii. A venit rândul rugby-ului să facă spectacol şi Stejarii au o istorie. Sper ca la această Cupă Mondială România să obţină rezultate foarte bune, care să aducă rugby-ul în prim-plan. Am fost de câteva ori la meciurile băieţilor de pe Stadionul National de Rugby “Arcul de Triumf”, dar acum îi voi vedea la Digi Sport.”
Raluca Hogyes, prezentatoarea ştirilor sportive de după amiaza de la Digi Sport 1, şi-ar fi dorit sa transmită LIVE de la meciurile naţionalei. ”Dacă vor reuşi să câştige două meciuri, vor face istorie pentru România. Rugby-ul este un sport spectaculos, dar totodată e dur şi destul de periculos, motiv pentru care toată lumea respectă regulile cu stricteţe, iar jucătorii sunt printre cei mai disciplinaţi sportivi.Mi-ar fi plăcut să intru în direct, de la Londra.”
Cea mai importantă competiţie mondială din sportul cu balonul oval începe, la acest sfârşit de săptămână, în Anglia. Cupa Mondială la Rugby, al 3-lea eveniment sportiv al planetei ca audienţă, amploare şi interes, după Campionatul Monial de fotbal şi Jocurile Olimpice, se vede, în România, ÎN EXCLUSIVITATE, la Digi Sport. Festivitatea de deschidere este în direct, pe Digi Sport 2, de la ora 21:00. Până pe 31 octombrie TOATE meciurile de la Cupa Mondială sunt LIVE la Digi Sport. Meciul inaugural Anglia vs Fiji, este în direct vineri, de la ora 22:00, pe Digi Sport 2.
© Copyright:
Raluca Hogyes, Ana Cristina Călin şi Camelia Bălţoi, au îmbrăcat tricoul Naţionalei României de Rugby
Vedetele Digi Sport au fost protagonistele unei filmări inedite şi s-au îmbrăcat în echipamentul Stejarilor.
Posteaza comentariu