Trupa românească Zmeitrei a reușit să strângă 23.770 euro în doar o lună de la lansarea campaniei de crowdfunding pe Kickstarter.
“The Daughter of the Transylvanian Priest” (Fiica preotului din Transilvania) este cea mai amplă campanie românească de strângere de fonduri online (crowdfunding) în domeniul muzical, lansată pe platforma internațională kickstarter.com.
Aproape 400 de oameni din România și de peste hotare ( SUA, UK, Germania, Franța, Austria, Elveția, Spania, Irlanda, Italia, Belgia, Olanda, Noua Zeelandă, Canada și Australia) au susținut trupa Zmeitrei, cumpărând în avans CD-ul trupei sau alte pachete muzicale creative.
Cu suma strânsă de la susținători, artiștii, care în prezent locuiesc în Germania, se vor întoarce în România, unde vor realiza primul album de muzică Rough Romanian Soul cu producătorul american Ian Brennan, câștigător al premiului Grammy.
“Am reușit împreună cu susținătorii noștri să îndeplinim un țel îndrăzneț, acela de a aduce înapoi în țară muzica românească creată în afara granițelor, de a o înregistra la cel mai înalt nivel de profesionalism, apoi de a o face cunoscută lumii întregi. Este incredibil cât de multă lume se poate mobiliza în jurul unei idei.”, declară Mihai Victor Iliescu, chitaristul trupei Zmeitrei.
Albumul va fi înregistrat în locuri din țară care au legătură cu povestea Zmeitrei (în munți și în satul din Ardeal unde s-a născut Paula, vocea Zmeitrei), pentru a amplifica emoția cântecelor la intensitate maximă. Dupa înregistrare, editarea albumului va avea loc la studiouri de renume din Franța și SUA.
Pentru a le mulțumi susținătorilor din România, Zmeitrei vor reveni în țară la sfârșitul lunii iulie și vor susține la București cel mai mare concert al lor de până acum.
Premieră în muzica românească: trupa Zmeitrei a strâns pe Kickstarter banii pentru primul album
Albumul va fi produs sub îndrumarea producătorului premiat cu Grammy, Ian Brennan.