Poiana Amăruie invită românii să dezvăluie împreună imaginea femeii de azi

Mondelez România lansează 4 sortimente din noua gamă Poiana Amăruie, printr-o campanie pentru femeia de azi, care se bucură de gustul intens al vieții. Poiana, cel mai iubit brand românesc de ciocolată, invită femeile din România să dezvăluie portretul femeii de astăzi.

Piața de ciocolată amăruie a crescut cu peste 10% (în valoare)* în ultimul an față de cel precedent. În acest context, Poiana a creat o gamă specială de ciocolată amăruie, cu un conținut mai mare de cacao, pentru a oferi consumatorilor posibilitatea de a-și alege gustul preferat.

Noua Poiana Amăruie este inspirată de femeia de azi, sigură pe ea, matură, care se bucură de fiecare moment din viața ei, apreciază ciocolata amăruie și senzațiile intense.

Prin campania de comunicare pe care am lansat-o invităm consumatorii să conturăm împreună portretul femeii din România, așa cum este ea în viața de zi cu zi, reală și autentică”, a declarat Lavinia Ghinescu, Brand Manager Local Chocolate Brands, Mondelez România și Bulgaria.

În perioada 5-25 iunie, românii sunt invitați să acceseze site-ul www.poianaamaruie.ro și să răspundă zilnic la cele 21 de întrebări despre atitudinea, modul de gândire și comportamentul femeii de azi din România.
Trei câștigători norocoși, care au oferit răspunsuri la toate întrebările, vor primi marele premiu – câte o rochie creată de un designer român. Poiana Amăruie oferă, de asemenea, și premii zilnice (10 pachete a câte 10 tablete de ciocolată Poiana Amăruie) și săptămânale (3 vouchere la Spa, în valoare de 200 lei). „Portretul femeii de azi”, realizat în baza celor mai votate răspunsuri, va fi dezvăluit în prima săptămână a lunii iulie.



Noua gamă Poiana Amăruie cuprinde 4 sortimente: Poiana Amăruie 65% cacao oferă gustul autentic al boabelor de cacao, pentru adevărații iubitori de ciocolată amăruie și de senzații intense; Poiana Amăruie, cu conținut ridicat de cacao, atinge echilibrul perfect dintre gustul intens și cel dulce; Poiana Amăruie cu alune este o combinație delicioasă dintre ciocolata neagră și bucățele crocante de alune; Poiana Amăruie cu cremă Caramel are un gust unic și o prezență aparte.



După 20 de ani de la lansare, Poiana este în continuare cea mai iubită marcă românească de ciocolată.
Prin calitate constantă și inovație, Poiana se menține în topul preferințelor consumatorilor, înregistrând peste 40 milioane tablete de ciocolată vândute numai în ultimii doi ani.