“Dacă Națiunile Unite ar fi avut o trupă proprie în 1962, probabil că noi am fi fost”, spune adesea Thomas Lauderdale, liderul orchestrei. Pink Martini a luat ființă in 1994, în Oregon, Portland, orașul natal al lui Lauderdale, liderul trupei. Thomas lucra atunci în politică, și multele evenimente caritabile la care participa l-au făcut să se găndească că poate fonda o orchestră care să combată zgomotul și mediocritatea pe care unii o numeau muzică. După înființarea trupei, Thomas Lauderdale s-a retras din viața politică și s-a concentrat exclusiv pe acest proiect, care răsună mult mai puternic pe întreg mapamondul.
Vintage, sofisticată, cosmopolită, muzica Pink Martini este o plimbare nocturnă prin marile porturi și orașe ale lumii, cu poveștile și parfumul lor: din Orientul Mijlociu prin porturile din Istanbul, Napoli si Lisabona, la cafenelele din Paris sau la plajele braziliene.
Douăzeci de ani mai târziu, Pink Martini cântă în 22 de limbi în săli de operă, săli de concerte, la festivaluri de film, în muzee și pe podiumul defilărilor de modă. În 2014, trupa Pink Martini a intrat atât în Bowl Hall of Fame de la Hollywood, cât în și Oregon Music Hall of Fame.
Pe lângă vocea din live-urile Pink Martini, Storm Large este actriță, dramaturg și autoare.
Instrumentele perfect armonizate, alături de vocea debordantă a solistei creează combinația perfectă pentru bijuterii precum “Amado Mio”, “Splendor in the Grass” sau piesa care mângâie inimile tuturor românilor, “Până când nu te iubeam”. O călătorie muzicală unică în jurul lumii, mai spectaculoasă cu fiecare nouă întâlnire.
Pe 20 aprilie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00.
Posteaza comentariu