„Nu m-am mai trezit la ora asta de ani buni, dar sper să-mi recapăt reflexele repede. M-am trezit înainte de șase o bună perioadă de timp, câtă vreme am făcut matinale. Dar ca ca să fiu sincer, zilele astea mă antrenez. Am început să pun ceasul din ce în ce mai devreme, ca săptămâna viitoare să-mi fie ușor. Cât despre reîntâlnirea cu radioul, de abia o aștept. Am plecat din televiziune cu acest gând. Eram ferm hotărât să fac radio”, spune Cătălin Striblea.
Şi, pentru că 29 februarie este o zi specială, pe care o sărbătorim o dată la 4 ani, ascultătorii Digi FM vor parte de o surpriză matinală. „O să-i sărbătorim pe cei născuți pe 29 februarie. Și o să fie o dimineață plină de surprize și de artiști. De asemenea, nu uitați că este dimineața Oscarurilor și că o să prindem o parte din ceremonie în direct. Așa că vom comenta în timp real ce se întâmplă pe scenă”, spune Cătălin Striblea. Printre invitaţii surpriză ai celor doi matinali de la Digi FM se numără şi Călin Goia, de la Voltaj şi Mitza, de la Bere Gratis. Ei le vor ura în direct „la mulţi ani” sărbătoriţilor zilei.
Despre debutul său la Digi FM pe 29 februarie Cătălin Striblea spune că este de bun augur. „Cred că este un semn bun pentru un proiect ambiţios. Dorința noastră este să readucem radioul la scopul inițial: informare și comunicarea cu publicul. Prea mulți ani radioul a fost doar un mijloc de distracție. Este timpul să se audă și altceva. Este timpul ca oamenii să primească și doza de informație necesară în fiecare dimineață. Iar noi o să facem asta în cel mai complex program de radio al momentului, în România. Deci nu putea să înceapă decât într-o zi specială.”
Din 29 februarie, de la 06:30, la Digi FM incepe matinalul cu Bogdan Miu şi Cătălin Striblea. „Prima ediţie” este ON AIR până la 10:00. Detalii legate de echipa şi frecvenţele Digi FM pot fi accesate pe www.digi-fm.ro.
“Cred că este Formula 1 de la radio. Cătălin este vocea raţiunii, cel care spune lucrurilor pe nume, în timp ce eu o să-i propun să nu ne luăm prea în serios de la prima oră. Deci ne vom completa foarte bine, pentru că fiecare subiect are o latură serioasă, dar mai ales una amuzantă. Gândiţi-vă la doi prieteni care discuta la cafea ce s-a mai întâmplat prin ţară. Ăştia suntem noi”, spune Bogdan Miu.MATINALUL CU MIU ŞI STRIBLEA DE LA DIGI FM ÎNCEPE DIN 29 FEBRUARIE
Dimineţile în FM au, din 29 februarie, altă savoare. Pe frecvenţele Digi FM starea de bine şi informaţiile care dau startul zilei sunt aduse de Bogdan Miu şi Cătălin Striblea. “Prima ediţie” începe la ora 06:30 şi promite să vină cu multă informaţie, distracţie, dezbatere şi atitudine relaxată.