Lidl inaugureazĂ UN NOU MAGAZIN ÎN CRAIOVA

Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea pe data de 4 septembrie a unui magazin nou construit, reţeaua sa din România însumând în prezent 179 de magazine.
Noua unitate se deschide în Craiova, pe Calea Bucureşti nr.115 şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1200 m². Totodată, cu ocazia deschiderii acestui magazin au fost create 30 de noi locuri de muncă la nivel local.  

Inaugurarea noului magazin Lidl continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţeaua Lidl fiind produse în România.


Evitând intermediarii, oferta Lidl asigură produse în același timp proaspete, de calitate și la cele mai competitive preţuri. Având acces direct la cele mai bune produse din fiecare țară în care activează, Lidl propune clienților săi mărci de calitate superioară din întreaga Europă, venind direct de la producătorii din Italia, Franța, Germania, Spania şi alte ţări.

Lidl va continua investiţiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel național.
Lidl are în prezent aproximativ 3.800 de angajați în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 26 de țări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a peste 10.000 de magazine. Având mai mult de 170.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod