Joi, 5 martie, de la ora 20:00, E! va transmite nunta a două celebrităţi de sex masculin: fostul star Lance Bass din trupa NSYNC, devenit prezentator radio, și logodnicul său Michael Turchin își pregătesc nunta mult visată și vor face schimb de jurăminte în faţa familiilor şi prietenilor lor. E! va avea acces exclusiv în culisele evenimentului, va urmări drumul plin de emoţii spre altar al celor doi şi va dezvălui telespectatorilor din întreaga lume povestea unică a iubirii dintre ei - începând cu întâlnirea întâmplătoare care a declanşat totul. Cum se întâmplă în fiecare relaţie, Lance şi Michael au avut obstacole de depăşit, cel mai mare fiind acela că, atunci când s-au cunoscut, în California nu era legală căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Dar situaţia s-a schimbat între timp. E!ES: Lance îl iubește pe Michael: Nunta lor va avea premiera joi, 5 martie, la ora 20:00, numai la E!
Această emisiune specială va dezvălui, folosind cuvintele protagoniştilor şi ale prietenilor lor apropiaţi, cum s-au cunoscut şi s-au îndrăgostit Lance şi Michael şi cum cererea în căsătorie nu a fost deloc perfectă.
Lance şi Michael şi-au ţinut relaţia departe de ochii presei până acum. S-au cunoscut întâmplător la un eveniment în Palm Springs, acum patru ani, au devenit rapid prieteni nedespărţiţi şi, în cele din urmă, s-au îndrăgostit. Au vorbit des despre căsătorie, dar Lance era reticent în privinţa acestui pas major. În această emisiune specială, cei doi îşi aduc aminte de momentul octombrie 2013, când - după ce *NSYNC s-a reunit la VMA - Lance a fost sigur că vrea asta şi i-a întrebat pe membrii familiei lui Michael dacă se pot căsători. După ce părinţii acestuia i-au spus un „Da” tare şi susţinut, Lance l-a cerut în căsătorie pe iubitul lui. Nu a fost perfect şi nu a fost strălucitor, dar a funcţionat.
Plănuirea unei nunţi nu este niciodată simplă şi aceasta promite să fie complet unică. Camerele de filmat vor surprinde fiecare moment din cadrul pregătirii, în care Lance şi Michael merg la organizatoarea de nunţi Sharon Sacks, care speră să devină cea care va organiza nunta gay a deceniului. Lance şi Michael recunosc cât de important este să aibă binecuvântarea familiilor şi amândouă clanurile vor fi implicate în organizarea nunţii. Familia lui Lance este una conservatoare, din Sud, cea a lui Michael e una liberală, de evrei. Cuplul a fost foarte stresat în legătură cu felul în care vor reacţiona rudele lor la vestea cea mare. Niciuna dintre familii nu se jenează să spună ce vrea să vadă în ziua cea mare a fiului lor, iar mama lui Lance spune sus şi tare ce aşteaptă de la nunta fiului ei celebru. În plus, cei doi au prieteni celebri, ca Lisa Vanderpump, care le oferă sfaturile ei pentru un mariaj lung, aşa că sunt ajutaţi destul în plănuirea nunţii.
Această emisiune specială emoţionantă şi romantică are 90 de minute şi culminează cu ceremonia urmată de o recepţie extraordinară, de care se va ocupa renumitul DJ Tracy Young. Ceremonia va fi oficiată de Jamie Lynn Sigler şi JoAnna Garcia Swisher, iar Lance şi Michael vor fi conduşi la altar de mamele lor, intrând astfel în lumea fericită a căsniciei. De la verighetele unice, la jurămintele rostite din inimă şi la toate detaliile spectaculoase care compun evenimentul, această zi va fi una de neuitat pentru Lance şi Michael şi pentru telespectatori.
E!ES: Lance îl iubește pe Michael: Nunta lor va avea premiera joi, 5 martie, la ora 20:00, numai la E!