Organizatorii Ghidușii Muzeelor au decis reprogramarea începerii cursurilor în data de 10 mai, pentru a oferi copiilor o vacanță prelungită de Ziua Muncii. Astfel, evenimentul se va desfășura în perioada 10 mai - 1 iunie 2014, iar înscrierile se mai pot face până joi, 8 mai.
Ghidușii muzeelor este un eveniment cultural organizat de Garmy Kids Grădiniță și Afterschool, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național ,,George Enescu”, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Național al Pompierilor - Foișorul de Foc.
Într-o primă etapă, copiii participă la o serie de cursuri interactive, ce vor avea loc între 10 și 25 mai. Cei mici vor învăța secretele meseriei unui ghid de muzeu și cum să devină la rândul lor îndrumători, în timpul Weekendul Ghidușilor, 31 mai - 1 iunie. Folosindu-și cunoștințele deprinse, copiii își pun ecusoanele de ghiduși și îi așteaptă pe vizitatori pentru a-i conduce în lumea muzeelor. Părinții, bunicii, profesorii, prietenii și toți cei interesați sunt așteptați pentru a fi încântați de micii ghiduși care le vor arăta, cu bucuria și inocența copilăriei, o altă față a muzeelor din București.
Înscrierea la eveniment se face pe site-ul www.garmykids.ro, iar taxa de participare este de 20 de lei, toate fondurile strânse fiind folosite pentru a cumpăra cadouri de 1 iunie copiilor dintr-un centru de plasament. Prezența la cursuri este obligatorie pentru participarea la Weekendul Ghidușilor. Copiii pot alege un singur muzeu pentru care să devină ghiduși, numărul de locuri disponibile fiind de 12 copii pentru fiecare muzeu în parte.
Mai multe detalii puteți afla pe site-ul www.garmykids.ro sau urmărindu-ne pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/GarmyKids.
Cu Sprijinul: The Beards Studio
Muzee partenere: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național ,,George Enescu”, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Național al Pompierilor - Foișorul de Foc.
Garmy Kids este un centru educativ cu servicii în regim de grădiniță, beforeschool și afterschool, în care copii sunt aduși după/ înaintea programului școlar, servesc masa de prânz, își fac temele, pot desfășura în siguranță și sub supraveghere diferite activități recreative și sportive și beneficiază de supraveghere medicală.
Mai multe detalii pe www.garmykids.ro.
Posteaza comentariu