„Curiozitatea copiilor este un lucru bine cunoscut de noi toți, așa că ne-am gândit să le facem o surpriză în cadrul programului Școala Altfel, oferindu-le o experiență cu totul specială - aceea de a vedea drumul pe care fructele îl parcurg până se transformă în Granini. Entuziasmul copiilor și succesul înregistrat de acest demers anul trecut, ne-au determinat să repetăm proiectul cu la fel de mult drag și emoție.”, declară Georgiana Vasile – Brand Manager Granini.
Excursia copiilor în universul Granini debutează cu o sesiune de joacă și una de degustare, în zonele de relaxare special amenajate în interiorul fabricii.
Dotați cu accesorii speciale și sub ghidajul specialiștilor din fabrică, elevii pornesc într-un tur complet al liniei de îmbuteliere, urmărind apoi un film despre întregul proces de producție Granini.
La finalul excursiei, fiecare copil primește un atestat, dovedind că a îndeplinit cu succes misiunea de descoperire a fabricii Granini, precum și un kit de explorator format din - penar, pix, sucuri, magnet de frigider, broșură despre produsele Granini.
Inițiativa Granini face parte dintr-un amplu demers educațional dezvoltat de Granini, cel mai cunoscut eveniment de acest tip fiind cel organizat de Ziua Națională a Fructelor.