Personajele favorite ale celor mici, în care aceștia vor să se costumeze de Halloween, sunt Elsa, Sofia, Batman sau protagoniștii din Star Wars. Un sondaj de opinie derulat în rândul publicului de mall arată care sunt eroii copiilor, prin prisma părinților. Sondajul a inclus atât femei, cât și bărbați care au copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.
În fiecare an, cu cel puțin o săptămână înaintea Halloweenului, începe goana după costume, iar cei mici se află printre cei care care se bucură cel mai tare de această sărbătoare. Pentru copii, Halloweenul nu este o simplă sărbătoare, ci un prilej de a juca rolul personajului favorit preț de o zi. Un sondaj de opinie derulat în rândul părinților care își fac cumpărăturile în malluri ne spune care sunt personajele preferate ale celor mici, implicit, care sunt cele mai căutate costumații pentru Halloween.
Specialiștii sunt de părere că un eveniment precum Halloweenul ajută părinții să descopere care sunt eroii copiilor și, prin asta, ce repere își aleg. De asemenea, aceștia susțin că mediul ludic creat de această sărbătoare îi ajută pe cei mici să diferențieze binele de rău, să dezvolte o atitudine optimistă și să-și formeze primele repere etice.
”Poveștile tărâmurilor fantastice, eroii din basme, regatele magice sunt cele care hrănesc imaginația, fantezia și creativitatea celor mici. Din punct de vedere psihologic, acestea încurajează dezvoltarea unei atitudini optimiste și îi învață încă de mici să creadă și să caute partea pozitivă în toate evenimentele pe care le vor trăi. De asemenea, eroii copilăriei sunt aceia care trasează primele direcții ale dezvoltării morale și îi învață pe copii, prin puterea exemplului, să discrimineze între bine și rău, să extragă lecții de viață, să își formeze primele repere etice. De Halloween, apar câteodată și personaje negative sau care inspiră frică. Această ocazie este una care poate fi folosită de către parinți pentru a-i ajuta pe copii să își depășească temerile, să accepte complexitatea vieții și să cunoască dualitatea bine-rău. Copiii aleg atât costumele unor personaje pozitive, cât și costumele unor personaje negative. In acest fel, cei mici experimentează roluri diverse și învață despre consecințele propriilor fapte, într-o maniera ludică si controlată. Este foarte important ca părinții să îi ajute pe cei mici să își înțeleagă eroii, întrucât, de la personajele preferate, aceștia pot învăța despre curaj, colaborare în echipă, empatie și bunătate, perseverență, răbdare, putere de concentrare și își pot descoperi, prin oglindire, calități și resurse proprii” spune Luiza Udrea, psihoterapeut.
Părinții pot găsi costumele preferate ale celor mici, cât și accesorii pentru acestea și în Mega Mall, în magazinele Noriel, Maxi Toys, Pepco, Claire’s și Meli Melo. De asemenea, Mega Mall pregătește un Halloween special pentru cei mici, cu tema “Familia Adams”, cu activități precum ateliere de creație, facepainting și multe jocuri. Mai mult, toți micuții sunt așteptați să-și suflece mânecile pentru a decora Castelul Groazei. Părinții care se alătură copiilor și vor veni costumați, vor primi un voucher în valoare de 30 de lei, pe care îl vor putea ridica de la info desk. Activitățile pentru copii vor avea loc la nivelul 2, pe 31 octombrie, între orele 17:00 și 20:00, iar accesul este gratuit.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.facebook.com/MegaMallBucuresti sau pe site-ul Mega Mall www.MegaMallBucuresti.ro.