Două filme românești pentru copii au ajuns în America

Începând de astazi, două filme românești pentru copii rulează în cinematografele din Statele Unite, la Washington.
Școala de Film și Televiziune pentru Copii “Micile Vedete” continuă să scrie istorie și să se facă auzită prin prisma unor performanțe extraordinare, atât în țară, cât și peste hotare. Filmele pentru copii “Aventurile Micilor Vedete în parc” și “Micile Vedete descoperă secretul magneților”, două producții ale primei școli românești de film și televiziune pentru copii, au fost selecționate de către Delegația Uniunii Europene în Statele Unite, pentru a fi proiectate în cinematografele din Washington, în cadrul Kids Euro Festival, la secțiunea “Films for Kids – Starring Kids”, ediția a VII-a , ce are loc  în perioada 24 octombrie – 9 noiembrie. Astăzi este programată prima proiecție a celor două filme românești.

Cele două scurt metraje, care au fost selecționate anul acesta și la Festivalul de Film de la Cannes, fac parte dintr-un proiect cinematografic amplu, dedicat copiilor, numit “Aventurile Micilor Vedete” și care numără deja 19 filme de succes, realizate în doar 4 ani.
Pelicula “Aventurile Micilor Vedete în parc” tratează tematica protejării mediului înconjurător și prezintă povestea unui grup de copii care încearcă să salveze singurul parc din cartierul lor, de la distrugere și transformarea lui într-un centru comercial. Pe parcursul celui de-al doilea film, numit sugestiv “Micile Vedete descoperă secretul magneților”, luăm parte la o adevărată lecție de fizică în care Micile Vedete află că prietenia și sinceritatea sunt ca doi poli care se atrag automat.

Vestea selecționării la acest prestigios festival a fost primită cu multă emoție de întreaga echipă a Școlii, dar mai ales de Micile Vedete care au jucat în filme. Recunoașterea internațională a talentului și muncii acestora a venit ca o confirmare a faptului ca filmele de scurt metraj pentru copii produse de Școala “Micile Vedete” abordează teme foarte potrivite pentru vârsta și interesele copiilor și transmit un puternic mesaj educativ, fiind apreciate de critici de film din întreaga lume.

Ariana Pendiuc, regizoarea filmelor, a declarat: “Este o bucurie imensă pentru noi toți.
Pentru copii, părinți și echipa de producție. De fapt, alături de directorul de imagine, Cosmin Croitoru și producătorul, Ema Pendiuc, care este și actriță în filmul “Micile Vedete descoperă secretul magneților”, suntem aceeași echipă de tineri cineaști care din 2010 am avut 4 participări la Festivalul de la Cannes.

Kids Euro Festival este organizat de Fundația Culturală European-Americană în colaborare cu peste 30 de instituții culturale din Washington. Cea de-a șaptea ediție celebrează, ca în fiecare an, diversitatea cultural europeană și organizează activități gratuite pentru copiii, precum spectacole, proiecții de filme, concerte și workshop-uri, toate prezentate de 28 de țări membre ale Uniunii Europene.
Proiecțiile filmelor noastre pot fi urmărite pe durata festivalului în cinematografele din Washington D.C. Mai multe detalii despre festival și prezentarea filmelor puteți afla accesând pagina: http://kidseurofestival.org/adventures-little-stars/.

Școala de Film si Televiziune pentru Copii Micile Vedete (www.micilevedete.ro) este un proiect educativ unic în România, care  se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, ce doresc să se dezvolte armonios, să învețe jucându-se, să își învingă emoțiile, să își cultive creativitatea alături de specialiști din lumea filmului și a televiziunii, să își dezvolte vocabularul și să își însușească o dicție de invidiat, beneficiind, în același timp, de șansa de a se face cunoscuți încă de la vârste foarte fragede.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod