Tonică și pozitivă, piesa „Statul" tratează într-o manieră satirică o
situație în care e foarte probabil să ne regăsim mulți dintre noi. Piesa
nu este un „elogiu" adus statului degeaba, așa cum am fi tentați să
remarcăm, ci încearcă să încurajeze o atitudine proactivă a oamenilor.
Deși vorbeste despre "stat", noul single al lui Don Baxter este lansat
în contextul în care artistul revine pe piața muzicală cu un proiect
personal, după o perioadă relativ lungă de absență în care l-am putut
vedea doar în featuring-uri cu alți artiști.
Clipul piesei este produs de HaHaHa Video Production, în regia lui Ionuț
Trandafir, iar filmările au avut loc la studiourile din Buftea.
Don Baxter este unul dintre cei mai mari producători de hip-hop din
România, cunoscătorii numindu-l un clasic al industriei autohtone.
Artistul are în background o listă impresionantă de colaborări, dintre
care îi putem aminti pe: BUG Mafia, La Familia, Codu' Penal, Smiley,
Simplu, Alex Velea, Corina sau Delia.
Din 2009, Don Baxter face parte din echipa HaHaHa Production, alături de
care a lansat single-urile "Intro (Ce zici?)" (2010) și „Sincer"(2011).
Totodată, artistul a colaborat în 2012 cu Smiley și Alex Velea pentru
„Cai verzi pe pereți" și în 2014 cu Mihai Ristea pentru piesa „Ploaia".
„Statul" este o coproducție HaHaHa Production și Cat Music.
Don Baxter și Smiley iți arată cum merge treaba dacă stai degeaba
„E paradoxal faptul că am scris o piesă despre statul degeaba tocmai
când m-am reapucat de treabă. Piesa este, totuși, un pamflet și trebuie tratată ca atare. Mesajul trebuie citit printre rânduri: lucrurile nu se mișcă stând degeaba. Tuturor ne place să ne amăgim cu ideea că merge treaba oricum, dar chiar trebuie să muncești și să te agiți dacă vrei să ajungi undeva", a declarat Don Baxter.