Scopul acestei acţiuni organizate de CEDIIS şi Corint Educational, este de a dãrui manualele şi rechizite şcolare necesare procesului de învãţãmânt, grupului ţintã vizat, liceeni de clasa a XI-a şi de clasa a XII-a - copii care reprezintã cazuri sociale deosebite, care au rezultate deosebite la învãţãturã; elevi ce au reprezentat liceul la diferite concursuri şi olimpiade şcolare.
Aceştia provin din familii cu situaţii materiale precare, care nu au posibilitatea de a cumpãra manualele şi rechizitele necesare anului şcolar în curs. De asemenea, unii copii provin din mediul rural, aceştia fãcând naveta zilnic spre şcoalã. Ȋn ultimii ani, se tot vorbeşte de generaţia pierdutã, generaţia liceenilor fãrã bac. Arãtãm cu degetul spre ei, dar de fapt nu înţelegem cã, în acel moment, arãtãm cu degetul spre noi. Copiii sunt viitorul nostru. Fie cã provin din mediul urban sau rural, trebuie sã ne strãduim mai mult sã-i susţinem, sã-i educãm, sã-i îndrumãm spre adevãratele valori, chiar dacã asta presupune sã reinventãm ziua de 24 de ore. Cu sprijinul editurii Corint Educaţional, care desfãşoarã propria sa campanie de promovare a valorilor educaţiei în general şi a cãrţii şcolare în rândul elevilor în special, vom dãrui copiilor incluşi în proiect, setul de manuale şcolare necesar continuãrii studiilor. Mariana Nica – Preşedinte CEDIIS
Este foarte important ca aceste acţiuni să capete caracter de regularitate şi să avem grijă de elevii noştri, să investim în educaţia lor, pentru că astfel investim în viitorul nostru – Sorin Lucaci, PR Manager Corint Educational.
Echipa CEDIIS, însoţitã de reprezentanţii Grupului Editorial Corint - sponsor principal al acestui proiect - vor merge la Colegiul Tehnic Costin Neniţescu din Bucureşti şi vor înmâna în faţa cadrelor didactice şi conducerii liceului, manuale, rechizite si dulciuri.