Centrofarm îţi pune tenul sub lupă

În perioada 1 martie-30 aprilie 2014, Centrofarm derulează în cadrul Programului Câștigă Viață o campanie de educare și informare privind identificarea tipului de ten și îngrijirea lui, în 6 farmacii din Bucureşti. Astfel, clienţii Centrofarm pot beneficia gratuit de servicii de consultanţă de specialitate şi dermoanaliză. În plus, la achiziţionarea de produse cosmetice în valoare minimă de 200 lei pe un singur bon, în cadrul campaniei, clienţii vor primi gratuit un supliment MaxiLife pentru frumuseţea pielii.

Dermoanaliză gratuită în 6 farmacii Centrofarm din Bucureşti

Centrofarm îţi pune tenul sub lupă şi te invită la una dintre cele 6 farmacii din București – Romană  Universitate, Orhideea, Ion Mihalache, Caramfil, Edgar Quinet, pentru a-ți face gratuit o dermoanaliză. Cu ajutorul dermoanalizatorului, vei afla în scurt timp care este tipul tău de ten şi vei primi o recomandare obiectivă a celor mai potrivite produse pentru îngrijirea pielii. Astfel, vei putea şti mai multe despre pielea ta: gradul de hidratare, cantitatea de sebum, fototipul -  care reprezintă gradul de pigmentare, sensibilitatea la soare, precum şi gradul de elasticitate (vârsta biologică a pielii).

De asemenea, prin acest test, se va putea stabili şi tipul de sensibilitate al pielii tale. Vei afla dacă tenul tău este cu predispoziţie alergică sau intolerant la anumite produse, dacă are cuperoză sau tendinţă de pigmentare neuniformă. În plus, consilierul de specialitate Centrofarm îţi va oferi o soluţie de îngrijire sau, în funcție de rezultatul dermoanalizei, te va îndruma către un cadru medical de specialitate.



„Este foarte important să ne asigurăm că folosim produse cosmetice potrivite pentru tipul nostru de ten. Părerea specialistului contează în acest demers. Din acest motiv, Centrofarm vine în ajutorul clienţilor, oferindu-le consultanţă, dermoanaliză şi recomandări potrivite pentru îngrijirea adecvată a pielii. Dorim  ca prin această campanie să reuşim să informăm şi să educăm cât mai multe persoane cu privire la importanţa îngrijirii adecvate a tenului”, a declarat Mirela Moroșanu, director medical Centrofarm.

Dr. Florentina Zaharia, medic primar dermato-venerolog, competenţa laser terapie, din cadrul BIODERM LASER CLINIC, susţine campania Centrofarm. Aceasta afirmă că: „Este foarte important să ştim ce tip de ten avem, pentru a folosi produsele dermatocosmetice adecvate. În ultima perioadă a crescut incidenţa alergiilor şi a dermatitelor de contact. Aceste afecţiuni sunt cauzate de aplicarea diverselor creme cu efect alergizant sau de expunerea la soare după folosirea unor creme care conţin vitamina C, retinol (fotosensibilizante).

De asemenea, a crescut numărul pacienţilor care suferă de cuperoză - o roşeaţă difuză la nivelul pomeţilor, care apare din cauza factorilor genetici sau a sensibilităţii la produse cosmetice. Date fiind cele de mai sus, mă alătur cu drag campaniei Centrofarm de educare şi informare privind identificarea tipului de ten şi a îngrijirii acestuia. O piele îngrijită şi hidratată va fi ferită de agresiunile externe şi va îmbătrâni mai greu.”

Supliment gratuit și reduceri de 10% la produsele cosmetice


Clienții care achiziționează produse cosmetice  în valoare de minim 200 de lei pe același bon, în cadrul campaniei, primesc gratuit un supliment alimentar  MaxiLife pentru frumusețea pielii, dintre următoarele: Extract de sâmburi de struguri (28.03 lei); Multivitamine şi Minerale (28.03 lei);  Vitamina C cu beta-caroten (13.23 lei); Omega 3+ (24.29 lei); Aloe Vera (19.78 lei).
 Clienţii posesori de card Centrofarm beneficiază de 10% reducere la produsele cosmetice.



Mai multe detalii despre campanie poţi afla la Tel Verde (linia este activă de luni până vineri, între orele 09:00-18:00) sau de pe www.centrofarm.ro.
Locații farmacii Centrofarm
Romană Bd. Dacia nr.35; Universitate Str. Ion Ghica nr.1, parter; Orhideea Splaiul Independenţei nr. 210-210 B; Ion Mihalache Bd. Ion Mihalache nr.98 bl.44 A ; Caramfil str. Nicolae Caramfil nr 4; Edgar Quinet str. Edgar Quinet, nr. 6


În cadrul Programului Câștigă Viață, farmaciile Centrofarm derulează campanii medicale de prevenție, care au ca obiectiv informarea, educarea și prevenirea unor afecțiuni cu incidență ridicată, precum: bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile pulmonare, osteoporoza, afecțiuni ale pielii, obezitatea, alergiile respiratorii și cancerul de col uterin. Campaniile medicale desfășurate de Centrofarm au loc sub patronajul Ministerului Sănătății și al Direcției de Sănătate Publică.
Toți clienții posesori de card Centrofarm se pot testa în cadrul campaniilor derulate în cadrul Programului Câștigă Viață și, în plus, au acces gratuit la peste 10.000 de servicii de prevenție, în baza punctelor acumulate pe card.
Serviciile menționate sunt publicate periodic în catalogul „Câștigă Viață”, distribuit în farmaciile Centrofarm și disponibil online pe www.centrofarm.ro.


Centrofarm are o experiență de peste 80 de ani pe piața farmaceutică din România. Prin campaniile medicale pe care le realizează în cadrul Programului “Câștigă Viață”, Centrofarm își asumă misiunea de a contribui la îngrijirea și îmbunătățirea stării de sănătate a românilor și încearcă să le schimbe atitudinea față de propria sănătate.

Centrofarm deţine în prezent 58 de farmacii, dintre care 37 în Bucureşti şi 21 în ţară.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod