Cele mai pretioase opere de arta din colectii particulare

Arta, spunea Schiller, este fiica libertatii. Noi nu putem decat sa ii dam dreptate filosofului german. Prin arta si pentru arta, oamenii isi innobileaza si chiar isi purifica spiritul. Tocmai de aceea, operele de arta ale lumii sunt atat de pretioase, nu doar ca valoare materiala, ci si ca valoare sufleteasca. Spre exemplu, se spune ca atunci cand Mona Lisa fost furata din Luvru in 1911 si a lipsit din tara timp de doi ani, in Franta oamenii se purtau ca in timpul unui doliu national.

Interesul pentru arta ajunge atat de departe incat de multe ori, intre privitor si creatia artistica se naste o conexiune spirituala greu de inteles dintr-o perspectiva exterioara. Poate si de aceea, cat si din dorinta de a conserva pretioase tablouri ale maestrilor, s-au construit an dupa an si generatie dupa generatie, colectiile particulare de arta.

Tocmai pentru ca echipa Le Chateau intelege importanta artei in infrumusetarea spiritului uman, castelul din inima orasului va avea elemente pictate spectaculos care ii vor da o nota de unicitate. Tablourile reale care vor impodobi peretii si toate celelalte elemente de pe tavan si cupola vor intregi aerul de poveste al evenimentelor desfasurate in Le Chateau.

Pentru aceasta, Franco Martelli, Maestru al Artelor, isi va pune penelul in slujba frumusetii si elegantei incapsulate in Le Chateau.

“Combinatia elementelor clasice cu mici accente moderne a transformat Le Chateau intr-unul dintre proiectele mele de suflet. Noi, italienii, avem aceasta obsesiva dorinta de a ne reinventa mereu, de a cauta revolutia in locul evolutiei, de a gasi acel echilibru intre arhitectura si design. Le Chateau are cate putin din toate, intr-o maniera care imi readuce aminte ca frumusetea se naste intotdeauna din pasiune”, spune Martelli.

Asadar, acestea fiind spuse, iata care sunt o parte dintre cele mai pretioase opere de arta care sunt pastrate in colectiile particulare din lume.

1.
Diana si Calisto; Diana si Actaeon – Titian


Cele doua opere de arta renascentiste care poarta semnatura lui Titian se afla in colectia privata a Ducelui de Sutherland. Ambele tablouri au fost pictate intre 1556 si 1559 si o au in centru pe zeita Diana, cea vesnic fecioara. In prima pictura, Diana descopera ca insotitorea sa, Calisto, care jurase de asemenea sa isi pastreze puritatea, a ramas insarcinata cu Zeus. In cea de-a doua ipostaza, zeita il intalneste pe Actaeon, tanarul care a incercat sa o zareasca pe furis pe mandra Diana in goliciunea ei atunci cand aceasta se scalda.

2. Portetul Catrinei Hooghsaet – Rembrandt van Rijn


Una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Rembrandt se afla intr-o colectie privata din Castelul Penrhyn, Wales si a fost desavarsita de pictor in 1657.
Desi Rembrandt nu se considera un portretist desavarsit si prefera mai degraba scenele biblice sau istorice de anvergura, de sub pensula sa au iesit cateva astfel de tablouri, de o frumusete si valoare incontestabila. Cele mai multe dintre portretele executate de Rembrandt au prins contur dupa ce a ajuns in Amsterdam, in 1632.

3. Povestea lui Nastagio degli Onesti, 4 – Sandro Botticelli

Opera de arta desavarsita de Botticelii este transpunerea in imagini a celei de-a opta povesti din a cincea zi a Decameronului de Biccaccio. Istoria lui Natsagio a fost aleasa de pictor datoria finalului fericit al acesteia in care doi indragostiti isi gasesc in cele din urma drumul unul catre celalalt.

Povestea de dragoste este redata in patru tablouri de-a frumusete covarsitoare a detaliilor si a fost ceruta lui Botticelli de catre Lorenzo de’Medici ca dar de nunta catre Giannozzo Pucci la casatoria acestuia cu Lucrezia Bini.
Toate cele patru lucrari au fost expuse in Palazzo Pucci pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, atunci cand au fost vandute. Trei dintre ele se afla acum in Museo del Prado, Madrid. Cea de-a patra se afla acum intr-o colectie privata din Florenta si este evaluata la aproximativ 100 milioane de dolari.

Foto via Wikimedia Commons


Echipa Le Chateau

www.le-chateau.ro