Cei mai faimoși actori și actrițe vor păși pe 28 Februarie pe covorul roșu și vor afla care este cea mai importantă realizare cinematografică a anului. Adaptarea filmelor după romane este un obicei des întâlnit la Hollywood, a rândul ei Academia premiază cel mai bun scenariu adaptat.
Anul acesta cele mai importante titluri sunt inspirate din romane. Împreună cu librăria online Librex am realizat lista cărților care au inspirat anul acesta filme de Oscar.
1. Legenda lui Hugh Glass - The Revenant, Michael Punke
Cel mai apreciat și premiat film al acestui an, The Revenant, este inspirată din romanul cu același nume publicat în 2002 de Michael Punke. Nominalizat la 12 categorii, Revenant conduce cursa Oscarurilor și cel mai probabil îi va aduce lui Leonardo DiCaprio statueta de aur. Dar de unde a pornit totul?
Romanul lui Punke este și el, la rândul lui, inspirat din viața colonistului Hugh Glass. În 1823 acesta a fost atacat și rănit de un urs grizzly, abandonat de către companioni și lăsat să moară. În ciuda rănilor, Glass reușește să supraviețuiască și pornește într-o călătorie a răzbunării. Apreciat pentru imagine, regie, scenariu, efecte și performanțele actorilor, The Revenant este un must-see și must-read al acestui sezon.
2. Brokerii Apocalipsei - The Big Short: Inside the Doomsday Machine, de Michael Lewis
După un an de la colapsul financiar din 2008, autorul Michael Lewis a încercat să explice exact ce s-a întâmplat, prin vocile primilor oameni care au anticipat dezastrul.
Șapte ani mai târziu, Hollywood-ul s-a inspirat din povestea lor și a transpus o variantă mai pe înțelesul publicului cu un “appeal” mai comercial.Cu Steve Carell, Christian Bale, Ryan Gosling și Brad Pitt în rolurile principale, The Big Short a reușit să expună lumea finanțelor într-o manieră interesantă și captivantă. Dar dacă sunteți si voi ca mine, și cunoștințele voastre bancare se rezumă la strictul necesar, vă recomand cu căldură această lectură explicativă.
3. Marțianul - The Martian, de Andy Weir
Denumit și Robinson Crusoe modern, Marțianul lui Andy Weir a avut un succes răsunător încă de la lansare. Nu este nicio supriză așadar, să îl vedem 4 ani mai târziu adaptat într-un blockbuster cu 7 nominalizări la Oscar și Matt Damon în rolul principal.
Astronautul Matt Watney se trezește “uitat” de către colegii săi pe... Marte. Rămas singur, el trebuie să supraviețuiască pe o planetă pe care nimic nu crește. Din fericire, Matt este un botanist de renume mondial și un optimist incorigibil. Amuzantă și interesantă, Marțianul este o lectură extraordinară în pregătirea pentru premiile Oscar.
4. Camera - Room, de Emma Donoghue
Dacă nu ați apucat să citiți acest bestseller când a fost publicat în 2010, acum este cel mai bun moment să o faceți. Povestea unui băiețel captiv și al mamei sale a impresionat o lume întreagă iar anul acesta a ajuns să fie ecranizată.
Cartea prezintă o traumă cutremurătoare prin ochii unui băiețel de șase ani care nu cunoaște altceva în afara camerei în care a crescut și mama sa. Noaptea, mama îl închide în siguranță, în șifonier, unde trebuie să doarmă când Old Nick vine în vizită. Romanul Camera al Emmei Donoghue a fost nominalizat la patru premii Oscar.
5. Brooklyn, de Colm Tóibín
Considerată de mulți critici cea mai bună adaptare cinematografică a acestui an, Brooklyn este nominalizat la trei categorii printre care și cel mai bun scenariu adaptat. Inspirat de romanul eponim, Brooklyn spune povestea unei imigrante cu origini Irlandeze pe nume Eilis. Aceasta ajunge în Brooklyn-ul anilor ‘50, plină de speranțe și vise, și se îndrăgostește de un tânăr pe nume Tony. Tocmai când lucrurile par să se liniștească, vești tragice din Irlanda îi strică liniștea și o forțează să aleagă între cele două cămine.
6. Carol sau The Price of Salt, de Patricia Highsmith
Cate Blanchett și Rooney Mara sunt personajele principale în Carol, o adaptare a romanului The Price of Salt de Patricia Highsmith. Carol se poate lăuda cu șase nominalizări la Oscar, inclusiv cea mai bună actriță în rol principal, secundar dar și cel mai bun scenariu adaptat.
Carol este povestea a două femei, una înstărită, bătrână și căsătorită iar cealaltă tânără și visătoare. Cele două ajung să se îndrăgostească și, spre deosebire de majoritatea iubirilor interzise, a lor este romantică și optimistă, în ciuda finalului de relație. Cartea este o lectură ușoară și impresionantă, numai bună de citit în așteptarea premiilor Oscar.
7. Podul Spionilor, Bridge of Spies, de Giles Whitwell
Tom Hanks și Steven Spielberg fac din nou echipă în adaptarea cinematografică a romanului Podul Spionilor de Giles Whitwell.
Cine au fost cei implicați în cel mai notoriu schimb de prizonieri din Berlinul post război? Care este povestea care se ascunde în spatele spionilor internaționali care pavat drumul către războiul rece? Va mai câștiga Steven Spielberg un nou Oscar? Singurul mod de a afla răspunsul la aceste întrebări este să citești Podul Spionilor până pe 28 Februarie când are loc decernarea premiilor Oscar.
8. Spotlight sau Betrayal: Crisis in the Catholic Church, de The Boston Globe
Echipa de investigații a ziarului Boston Globe a șocat o lume întreagă când dezvăluit numărul uimitor de abuzuri și acte de pedofilie care au loc în cadrul Bisericii Catolice. Intitulată Spotlight, echipa a detaliat modul în care cazurile au fost mușamalizate iar victimele uitate.
Inspirat de această cercetare, filmul Spotlight îi are pe Mark Ruffalo, Michael Keaton și Rachel McAdams în rolurile principale. Este nominalizat la șase categorii dintre care probabil va câștiga multe.
9. Daneza - The Danish Girl, de David Ebershoff
Romanul Daneza a fost publicat în anul 2000 de către autorul american David Ebershoff. Cartea este inspirată din povestea reală a lui Lili Elbe, prima persoană cunoscută care a suferit o operație de transformare de sex. Tragică prin natura ei, cartea explorează subiecte precum condiția umană, puterea și limitele dragostei și integrarea în societate.
După ce a câștigat premiul Academiei pentru cel mai bun actor în rol secundar din The Theory of Everything (2015), actorul Eddie Redmayne este din nou nominalizat anul acesta. Deși performanța sa în rolul lui Elbe este cu adevărat impresionantă, vă recomandăm să citiți și cartea înainte de decernarea premiilor.