· „Rabla pentru periuța ta” face parte din campania educațională Zâmbește România pentru o mai bună sănătate orală.
Pentru al treilea an la rând, campania Zâmbește România a oferit românilor, gratuit, periuțe de dinți noi în schimbul celor uzate, în cadrul caravanei Rabla pentru Periuţa Ta. În acest an, caravana a ajuns în 6 orașe și a schimbat aproape 10.000 de periuțe de dinți uzate cu unele noi, a oferit cupoane de reducere pentru pastă de dinți și i-a implicat pe cei mici în diverse activități.
Mesajul acțiunii a fost unul foarte simplu, legat de necesitatea schimbării periuței de dinți o dată la trei luni. Potrivit celor mai recente studii de piață[1], care analizează obiceiurile de igienă orală de pe parcursul întregului an 2014 din perspectiva consumului, un român își schimbă periuța de dinți o dată la 1,5 ani.
Deși cifrele de consum sunt ușor mai optimiste față de anul anterior, aceste rezultate indică în continuare o igienă orală precară a populației şi apar în contextul în care românii sunt conștienți de importanța rutinei de igienă dentară dimineaţa şi seara, declarând că totuși nu își periază dinții de două ori pe zi.[3]
Orașele vizitate de caravană în acest an au fost București, Constanța, Galați, Timișoara și pentru prima dată Bacău și Alba-Iulia, iar Direcțiile de Sănătate Publică din județe, precum și medici dentişti și studenți la stomatologie s-au implicat această acțiune. În cei trei ani, Caravana a ajuns în 11 orașe din toate zonele României.
„Ne bucurăm că ați ajuns și în Bacău, în sfârșit. Avem nevoie de activități de acest gen în oraș pentru că așa află oamenii într-un mediu mai relaxat despre cum să își îngrijească dantura. Nu toată lumea are resursele financiare necesare să meargă la medicul dentist sau nu au de unde să se informeze. Așa, la cort, am și primit produse și am stat de vorbă cu medicul dentist direct”, a declarat un vizitator din Bacău.
„Cele mai întâlnite probleme la gălățeni sunt cele cauzate de o igienă orală defectuoasă. Un periaj incorect sau chiar insuficient poate duce la probleme gingivale, carii, chiar pierderea dintelui, ca să nu mai vorbim de efectele imediate cum ar fi respirația urât mirositoare. Schimbarea periuței la trei luni de zile ne ajută să prevenim foarte multe probleme pentru că o periuță veche are foarte mulți microbi adunați, iar perii tociți afectează smalțul”, a declarat un medic dentist.
Acțiunile campaniei Zâmbeşte România nu se opresc aici.
Pe tot parcursul anului, activități de educare cu privire la igiena orală se desfășoară și în mediul rural. Spre exemplu, pe tot parcursul lunii iunie 2015, în cadrul unui parteneriat cu Salvați Copiii, 1% din valoarea vânzărilor tuturor produselor Aquafresh®, Sensodyne® și Parodontax® vor fi investite în tratamente stomatologice gratuite și îmbunătățirea sănătății orale a copiilor din trei comune sărace din Moldova: Ciprian Porumbescu din județul Suceava, Vânători Neamț, județul Neamț și Mironeasa, Iași.În toamnă, Zâmbește România va continua proiectul pilot implementat anul trecut, de a ține lecții pentru sănătate orală în bibliotecile publice din mediul rural. Anul trecut, cursurile s-au ținut în 30 de localități din 9 județe, unde medici dentişti au prezentat regulile de igienă orală în faţa a peste 3000 de părinți și copii.
De asemenea, în cadrul campaniei, românii au la dispoziție aproximativ 1.400 de cabinete stomatologice în toată ţara, care oferă consultaţii sau detartraje gratuite până la finalul anului. Oamenii pot găsi cabinetul stomatologic cel mai apropiat de casele lor, în lista disponibilă pe www.zambesteromania.ro.
[1] Studiu realizat de Nielsen, în perioada ianuarie – decembrie 2014, România
[2] Studiu IPSOS – Europa, iulie 2012, efectuat pe 3.504 respondenți din 7 țări europene
[3] Studiul Millward Brown- 2014