“Eu am avut o sarcină cu zero alcool pentru că am știut de la bun început că, atunci când bei însărcinată fiind, copilul pe care îl porți în burtică bea și el prin vasele de sânge ale cordonului ombilical. Iar efectele consumului de alcool în timpul celor 9 luni pot fi foarte grave. Așa că mă alătur acestei inițiative cu toată convingerea. Nu îți poți permite ca mamă un asemenea risc. Singura cale prin care poți fi sigură că bebelusul nu va fi afectat de Sindromul Alcoolic Fetal este să alegi 9 luni cu zero alcool”, declară Dana Rogoz, actriță și ambasador al campaniei “9 luni cu zero alcool.”
Astfel, Ursus Breweries, primul berar din România care a lansat o campanie de informare despre riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii, în 2013, continuă anul acesta campania în parteneriat cu Asociația Mame pentru Mame. Inițiativa are scopul de a informa viitorii părinți despre riscurile la care este expus fătul dacă se consumă alcool în timpul sarcinii și recomandă nouă luni fără consum de băuturi alcoolice.
Viitorii părinți din județul Buzău, una dintre comunitățile locale în care Ursus Breweries este prezentă, vor putea participa la serie de întâlniri informale organizate în cinci localități, până la finalul anului, unde vor primi informații despre importanța unui stil de viață sănătos și despre Spectrul Tulburărilor Alcoolice Fetale.
© Copyright:
#9cu0 - Dana Rogoz susține campania de informare “9 luni cu zero alcool”
Unul dintre angajamentele de dezvoltare durabilă ale Ursus Breweries este de a promova un consum responsabil de alcool. În linie cu acest angajament și cu ocazia Zilei Internaționale a conștientizării Problematicii Spectrului Tulburărilor Alcoolice Fetale, Ursus Breweries, în parteneriat cu Asociația Mame pentru Mame lansează campania “9 luni cu zero alcool”, alături de hashtagul #9cu0 în social media. Dana Rogoz, actriță și una dintre mamele responsabile din România, susține campania de informare și vine să discute cu viitoarele mame în cadrul unor sesiuni de întâlniri informale.
Posteaza comentariu