Editura Curtea Veche

1. "Inteligenta emotionala"
de Daniel Goleman
Colectia Carti-Cheie
Pretul integral - 140.000 lei
Pretul redus (pentru comenzi pe internet) - 120.000 lei

Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revolutie uluitoare in psihologie prin analiza importantei covarsitoare a emotiilor in dezvoltarea personalitatii umane. Preluand rezultatele cercetarilor de ultima ora asupra creierului si comportamentului, autorul propune extinderea conceptului de inteligenta. Este binecunoscut termenul de IQ - coeficientul care masoara inteligenta umana innascuta si care nu prea poate fi ameliorat pe parcursul vietii. O asemenea intelegere lasa neexplicate, de pilda, situatiile in care persoane cu un IQ mediu sau relativ scazut au cunoscut un mare succes. De aceea, autorul ne propune o psihologie care acorda un interes egal si inteligentei sentimentelor. Inteligenta emotionala (EQ) presupune in primul rand constientizare de sine, autodisciplina si empatie. Ea da seama de felul in care ne controlam impulsurile si sentimentele. Vestea buna este faptul ca inteligenta emotionala poate fi imbunatatita. 2. "Daca m-as asculta, m-as intelege"
de Jacques Salome
Colectia Carti-Cheie
Pretul integral - 120000 lei
Pretul redus - 100000 lei

Pentru a comunica cu ceilalti trebuie sa stiu sa comunic cu mine insami.
Aceasta este ideea fundamentala a acestei carti. Ea ne invata un lucru esential: sa ne definim asa cum suntem in realitate, nici mai buni, nici mai rai. Adesea, in relatiile noastre familiale, de prietenie sau de iubire, suntem prinsi intr-o capcana: fie ne acuzam pe noi insene de ceea ce nu merge in viata noastra, fie ii acuzam pe ceilalti. De vina sunt insa deficientele de comunicare. Avem nevoie sa intelegem mecanismele ce guverneaza comunicarea si relatiile cu ceilalti oameni pentru a dobandi mai multa seninatate si mai multa eficienta. Lucrarea de fata ne pune la dispozitie mijloacele practice pentru a deveni un partener mai bun pentru noi insine si pentru cei pe care ii pretuim.

3. "Copil bogat, copil istet"
de Robert T. Kiyosaki, Sharon L. Lechter
Colectia Carti-Cheie
Pretul integral - 120000 lei
Pretul redus - 100000 lei

Cartea este scrisa pentru parintii care doresc sa le asigure un viitor prosper copiilor lor, implicindu-se activ in educatia financiara a acestora. In era informatiei in care am intrat, o buna pregatire scolara este mai importanta ca oricand. Dar sistemul actual de invatamant poate ca nu furnizeaza toate cunostintele de care au nevoie copiii nostri.
Autorii acestui volum si-au propus sa umple golurile si sa ne puna la dispozitie informatiile care ii vor ajuta pe copii sa ajunga acolo unde isi doresc. Folosind metoda pedagogica descrisa de ei, le asigurati copiilor o buna educatie financiara. In lumea de astazi si de maine, acest gen de instruire va face diferenta intre cei care reusesc si cei condamnati la datorii pentru o viata intreaga. Copilul trebuie sa invete sa-si administreze cu responsabilitate banii de la o varsta frageda. Totodata, volumul ne ofera o perspectiva diferita asupra invatarii; ne arata cum sa redesteptam dragostea pentru studiu a copiilor nostri.

4. "Comunicarea eficienta cu copiii"
de Adele Faber, Elaine Mazlish
Colectia Familia la Curtea Veche
Pretul integral - 100.000 lei
Pretul redus - 85.000 lei

Aceasta carte este pentru parinti si profesori! Pentru a oferi o imagine cat mai completa asupra educatiei unui copil, este necesar sa privim atat ceea ce se intampla la scoala, cat si dincolo de orele de clasa. Este important sa acordam o atentie egala profesorului si parintelui, acesta din urma fiind primul si nelipsitul dascal din viata unui copil.
Comportamentul de la scoala al copilului este profund influentat de ceea ce se intampla acasa. Atat profesorul, cat si parintele sunt bine intentionati. Dar daca ei nu formeaza o echipa in ceea ce priveste educatia unui copil, este sigur ca rezultatul nu va fi cel asteptat. Aceasta carte inovatoare furnizeaza excelente strategii de comunicare intre adulti si copii. Prin aplicarea acestora, parintii si profesorii ii pot ajuta pe copii sa faca fata celor mai diverse probleme care le afecteaza procesul de invatare. Copiii trebuie sa devina capabili sa se conduca singuri, sa se autodisciplineze si sa devina niste adulti responsabili.

5. "Vorbeste-mi, am atatea sa-ti spun"
de Jacques Salome
Colectia Familia la Curtea Veche
Pretul integral - 120000 lei
Pretul redus - 100000 lei

In cartea de fata, autorul analizeaza motivele ce duc la dezintegrarea cuplurilor. Demersul sau pune in lumina acele aspecte din viata de zi cu zi care nu au nimic amenintator in sine, dar care, repetate si amplificate, adaugandu-se unele altora, vor constitui, de-a lungul vremii, o sursa reinnoita de slabire a unei relatii. Neintelegerile mai mult sau mai putin deschise vor deveni adevarate obstacole in calea comunicarii dintre parteneri.
Dar Jacques Salome nu se multumeste cu explicarea esecului unei relatii, ci intretine speranta si ofera solutii pentru sporirea intimitatii, a cunoasterii de sine si a spontaneitatii. In viata unui cuplu este necesara crearea unei distante, a unui spatiu de negociere, in care sa poata fi recunoscute atat punctele comune, cat si deosebirile dintre parteneri. Legaturile de suflet nu sunt suficiente pentru a tine impreuna doua persoane. Comunicarea si recunoasterea diferentelor dintre parteneri ii va ajuta pe acestia sa se accepte unul pe celalalt in individualitatea lor si sa-si asume raspunderea pentru propria fericire. Numai astfel isi vor putea continua viata in cuplu. Chiar si atunci cand o relatie pare distrusa, nimic nu este inca pierdut, ne spune autorul.

Editura RAO
Editura ALL
Editura Humanitas
Editura Nemira
Articol

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod