Prinţesa Ayako devine a doua membră a familiei imperiale a Japoniei care anunţă că se va căsători cu un bărbat care nu este de viţă nobilă. Din această cauză, ea va trebui să la statutul său regal.
Ayako este a treia şi cea mai tânără fiică a răposatului Prinţ Takamodo, văr al împăratului Akihito. Ea se va căsători cu Kei Moriya, în vârstă de 32 de ani, angajat al companiei de transport naval NYK Line.
Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an şi se vor logodi pe 12 august, iar nunta va avea loc pe 29 octombrie, la Tokyo.
Prinţesa Takamodo i-a cunoscut pe părinţii lui Kei la un ONG local unde lucra şi a prezentat-o pe fiica ei în speranţa că va fi inspirată de activităţile dedicate bunăstării globale. Perechea a descoperit însă că aveau mai multe în comun decât acest domeniu cum ar fi schiatul, cărţile şi călătoriile.
Potrivit legii imperiale japoneze, prinţesa va trebui să renunţe la rangul său odată ce va schimba jurămintele cu Moriya. Ea va primi o rentă de aproape un milion de dolari, relatează CNN.
Posteaza comentariu