Trupa Vunk a lansat, miercuri dimineaţă, un nou videoclip, realizat în Los Angeles, pentru piesa „Doi somnambuli“.
Clipul spune o poveste de dragoste dintre doi câini, Benelli si Maverick, antrenaţi special pentru apariţiile în filme, dar şi pentru a lucra alături de copiii care suferă de autism.
„Ca şi la alte clipuri, când am venit cu idei noi în ceea ce priveşte abordarea unui videoclip pe piaţa românească, ne-am propus pentru «Doi somnambuli» un concept cu totul nou, o poveste specială, construită de două echipe de producţie de pe două continente.
Suntem nişte visători, dar ne place la nebunie asta“, a spus Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.Piesa este inspirată dintr-o întâmplare reală, ca majoritatea cântecelor trupei Vunk, iar mesajul este unul simplu, spus încă de la începutul videoclipului: „Dragostea e oarbă, o spun oamenii. Dragostea e mută, ne-o arată animalele. Arată că iubeşti fără să spui niciun cuvânt“.
Clipul a fost realizat de Edward Aninaru, iar în regia videoclipului a fost implicat şi Vali Bărbulescu.
Posteaza comentariu