Okapi Sound a prezentat, în urmă cu câteva zile, cel mai nou single al lui Tranda, „Dimineața“, melodia fiind lansată pe pagina de Facebook a artistului și pe canalul oficial de YouTube Okapi Sound.
Colaborarea cu Deliric și Nane reprezintă cel de-al doilea single extras de pe EP-ul „Constangeles – Volumul 1“, care urmează să fie lansat în următoarea perioadă.
Instrumentalul pentru „Dimineața“ a fost produs de Tranda, Grasu XXL fiind cel care s-a ocupat de mixaj şi masterizare.
Melodia este lansată la două luni după „Fără griji“, single-ul care anunța noul material al lui Tranda.„Piesa este inspirată dintr-o perioadă în care simțeam că mă plafonez și eram conștient de asta. Pierdeam nopțile aiurea, până într-o dimineață în care mi-am dat seama că fac același lucru și în stilul ăsta o să am multe de pierdut mai târziu.
A fost o combinație de panică și motivație în același timp. Aveam nevoie de o schimbare. În aceeași dimineaţă am scris piesa și, după ce am tras-o, le-am trimis-o băieților. Au rezonat imediat cu starea ei. Sper ca lumea să o simtă și să înțeleagă ce trebuie“, a spus Tranda.