Iarna nu este un anotimp pe placul tuturor. Dar cei care se nasc și trăiesc în cele mai reci locuri ale planetei trebuie să o suporte și să supraviețuiască. În regiunea Iacuția, cunoscută și drept Republica Saha, situată în Rusia orientală, la 5.300 de kilometri de Moscova, temperaturile pot scădea iarna până la -50 de grade Celsius. Pentru cei aproape un milion de locuitori de aici fiecare iarnă este grea.
Alexei Vasiliev, un fotograf din Iakuțk, a surprins în imagini momente din viața cotidiană în acest colț îngrigurat al Rusiei.
Instantaneele pe care Vasiliev le publică pe site-ul său, pe Instagram și pe Facebook sunt o cronică reușită a vieții la polul frigului din Rusia. Cu un stil ancorat într-un realism care te izbește, fotograful siberian reușește să redea realitatea plină de contraste din acest loc stăpânit de frig - amestecul de asprime și de neobișnuită duioșie, de tristețe și de bucurie uneori copilărească, de speranță și de deznădejde care se întâlnește la tot pasul în Iacuția.